REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Investiţie în ajutorul părinţilor: after-school în Kogălniceanu

Investiţie în ajutorul părinţilor: after-school în Kogălniceanu

Replica API 7 martie 2014 | 00:00 221

Că tot vine 8 Martie, Primăria Mihai Kogălniceanu cinsteşte femeile din localitate. Dar nu oricum, ci trei zile la rând, ca-n basme. Petrecerea se desfăşoară între 7 şi 9 martie a.c.: "Suntem pregătiţi pentru aproape 900 de femei, iar sărbătoarea va fi marcată timp de trei zile, pentru că nu avem o locaţie aşa mare. Vor fi muzică, mâncare, ca la orice petrecere, iar la final doamnele vor primi şi câte un cadou din partea primăriei", a declarat edilul localităţii. Apoi, până în luna mai a anului curent mamele şi taţii vor mai primi o veste bună, dacă planurile decurg cum trebuie. Motivul este răspunsul referitor la depunerea unui proiect de construire a unui afterschool în localitate. "Am depus deja documentaţia pentru accesarea de fonduri europene, acum aşteptăm un răspuns", a declarat, pentru "Replica" Ancuţa Belu, primăriţa localităţii Mihail Kogălniceanu. Costurile proiectului se ridică la aproximativ 190.000 de euro.

Care sunt avantajele unui after-school în Mihail Kogălniceanu? "Copiii se duc şi stau acolo după ore până la ora 17.00, îşi fac lecţiile sub îndrumarea unui pedagog, are cine să stea cu ei, vor avea chiar şi un loc de joacă în curte, se va servi şi o masă", a detaliat Ancuţa Belu. After-school-ul va avea o capacitate de 60 de persoane. "Nu există un after-school în localitate şi eu chiar consider că este necesar. Avem şi alte priorităţi, dar aici ne puteam încadra doar cu acest proiect. Şi pentru că tot nu avem, m-am gândit să optez pentru asta. Am avut de ales între a un after- school şi o sală de sport. Dar sala de sport este deja în construcţie, în cadrul Căminului Cultural", a adăugat edilul.

De asemenea, anul 2014 se anunţă a fi un an plin de schimbări şi proiecte noi pentru locuitorii din Mihail Kogălniceanu: "Am depus documentaţia şi avem şi arhitecţii aici pentru a face un cimitir la Grupul Social Sibioara, care aparţine de Mihail Kogălniceanu, pentru că acolo nu avem nici un cimitir. Cimitirul va fi construit din fonduri proprii", a spus primăriţa. Un alt eveniment ce va aduce schimbări în localitate este semnarea unui protocol prin care Primăria localităţii a preluat Casa Armatei de la Ministerul Apărării. După ce se vor efectua studii de rezistenţă, , rapoarte de evaluare, se va decide soarta clădirii: ori se va moderniza, ori va fi demolată şi în locul ei va fi ridicată o altă clădire ce va găzdui centrul de evenimente local.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218