REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Investitorii doresc să folosească lâna de oaie în domeniul construcțiilor, ca termoizolant

Investitorii doresc să folosească lâna de oaie în domeniul construcțiilor, ca termoizolant

Replica API 2 iunie 2017 | 00:00 332

Ministerul Agriculturii:

Ministerul Agriculturii:

Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții unei societăți comerciale din județul Bistrița, care și-au arătat interesul pentru utilizarea lânii de oaie în construcții, ca material termoizolant, se arată într-un comunicat al ministerului, conform AGERPRES.

"În acest sens, reprezentanții companiei caută soluțiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităților de creștere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În același timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, față de cele sintetice utilizate în prezent", se mai arată în comunicat.

De asemenea, investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate.

"MADR sprijină și încurajează aceste inițiative, elaborând în acest sens un proiect de act normativ, prin care vrea să asigure un ajutor de minimis în valoare de 1 leu/kg crescătorilor de ovine care comercializează lână. Scopul măsurii este de a impulsiona creșterea numărului de efective și eficientizarea economică a exploatațiilor. De asemenea, această schemă de minimis va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine", mai spun reprezentanții ministerului.

Potrivit proiectului lansat recent în dezbatere publică, oierii vor putea primi un leu pentru fiecare kilogram de lână vândută, după aprobarea ajutorului de minimis propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru care va fi alocată o sumă totală de 36 de milioane de lei din bugetul MADR pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614