REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ioan Ghişe a lansat „Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor”

Ioan Ghişe a lansat „Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor”

Replica API 25 februarie 2015 | 10:06 313

Nu se lasă

Nu se lasă

Senatorul Ioan Ghişe nu se lasă şi continuă iniţiativele pe cont propriu. Fostul liberal reia tematicile proiectului său de ţară cu care intenţiona să participe la prezidenţialele de anul trecut şi pune bazele unei noi formaţiuni politice. Astfel, marţi, Ghişe a lansat bazele Partidului pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor. „Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor se înfiinţează la iniţiativa unui grup de cetăţeni din ţară, care, plecând de la proiectul de ţară pe care l-am prezentat anul trecut, propun ca într-o perioadă de 10-12 ani să se aplice cele şase tipuri de soluţii pe care le promovăm ca să aliniem salariile şi pensiile românilor la nivelul celor din UE. Acestea se referă la relansarea economică şi, în mod special, sectorul privat al IMM-urilor. Propunem şase direcţii strategice de acţiiune, care generează resurse suplimentare la buget, care vor crea bazele ca, anual, salariile şi pensiile, pe bază de acorduri politice, să crească mai mult decât rata inflaţiei, astfel încât cetăţenii să simtă un gust de bunăstare. Pentru aceasta, este nevoie ca sectorul privat să fie stimulat şi noi, în cadrul proiectului, care este fundamentat ştiinţific şi confirmat prin prezentarea soluţiilor la conferinţe ştiinţifice internaţionale, din SUA şi UE şi propunem să facem ceea ce au făcut şi alţii”, ne-a spus Ghişe, care, pentru un plus la credibilitate, a susţinut conferinţa de presă alături de un cadru universitar.

„Sunt oameni din mai multe localități din țară și din reședințe de județ. În principal, sunt cetățeni care au susținut anul trecut proiectul de țară pe care l-am propus și acum, împreună cu mine la conferința de presă din București, este domnul conferențiar univ. dr. Ion Corbu, de la Facultatea Finanțe-Bănci a universității „Spiru Haret””, a concluzionat Ghișe, pentru Replica.

Din grupul de inițiativă a senatorului mai fac parte ing. Dan Ciucuriță, din Arad; col. (r) Victor Popescu, din Pitești și ing. Silviu Pandelescu, din Galați.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367