5° Constanța Mie., 30 Nov. 2022
Anul XX Nr. 6198
5° Constanța Miercuri, 30 Noiembrie 2022 Anul XX Nr. 6198

Iohannis: Continui să văd posibil un vot pe 8 decembrie pentru aderarea României la Schengen

Cristina BĂRBUCEANU 24 noiembrie 2022 268

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că vede posibil un vot în Consiliul JAI din 8 decembrie cu privire la aderarea României la Schengen.

„Continui să văd acest lucru ca fiind posibil. Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele. Este adevărat că unii dintre prietenii noştri au venit cu noi întrebări. Suntem gata să colaborăm şi suntem gata să vedem un vot pe 8 decembrie. Nu este vorba că sunt chestiuni cu totul noi care ar fi apărut, atâta doar că unele parteneriate trebuie întărite, unele aspecte trebuie discutate de o manieră mai cuprinzătoare şi, după părerea mea, toate acestea sunt încă fezabile înainte să aibă loc discuţia de pe 8 decembrie”, a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul lituanian, Gitanas Nauseda, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Riga, că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două. „Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată, şi interesul meu, al nostru, este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen”, a spus şeful statului, după întâlnirea cu omologul leton, Egils Levits.

El a subliniat că România este dispusă şi pregătită să ofere răspunsuri ţărilor care mai au întrebări cu privire la Schengen. Până în acest moment, împotriva aderării s-au exprimat Olanda și Austria. Miercuri, ministrul de Interne Lucian Bode s-a întâlnit cu omologul său austriac, Gerhard Karner, care s-a pronunțat împotriva extinderii Spațiului Schengen. Bode afirmă că, în cadrul întâlnirii, ministrul Karner l-a asigurat că „ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României”.

„Cunosc situația generată de presiunea migratorie deosebită cu care se confruntă Austria – aproximativ 100.000 de solicitanți de azil doar în acest an și, din acest punct de vedere, înțeleg abordarea omologului meu la nivel politic intern. În cadrul discuțiilor avute, i-am prezentat ministrului austriac date și statistici actualizate privitoare la modul în care România continuă să asigure protecția frontierelor externe în contextul fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest, precum și modul în care România respectă obligațiile privitoare la înregistrarea persoanelor depistate cu intrare ilegală sau care solicită azil în România”, a spus Bode, conform digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Visezi taică! Mirosi a brânză și a prosssst
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359