REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Iohannis: Îmi doresc ca în România să apară multe inițiative de turism cultural, turism rural

Iohannis: Îmi doresc ca în România să apară multe inițiative de turism cultural, turism rural

Replica API 14 august 2017 | 00:00 360

Președintele Klaus Iohannis a afirmat duminică, într-un discurs la manifestările festivalului Săptămâna Haferland, că România "are nenumărate zone extraordinar de frumoase, dar care încă nu au fost revigorate, încă nu au fost descoperite sau redescoperite" și că își dorește să apară cât mai multe inițiative de turism de tip cultural, rural precum cea a Fundației Michael Schmidt care a dus la renașterea satului săsesc Criț.

El a spus că deși nu este gazdă, dorește să le ureze bun venit celor prezenți precizând că pentru el nu este prima dată când vine la Criț.

"Nu sunt gazdă, dar cred că pot să vă spun bun venit fiindcă pentru mine nu este prima dată când vin aici la Criț și recunosc că motivația pentru care am venit acum este aceeași ca și dățile trecute", a spus președintele Iohannis.

De asemenea, el a dorit să mulțumească omului de afaceri Michael Schmidt pentru inițiativa pe care a avut-o de înființare a fundației care îi poartă numele. "Avem aici o inițiativă privată a domnului Michael Schmidt și a fundației pe care a înființat-o care are scop simplu, dar pe care îl găsesc extraordinar, să revigoreze o comunitate și o regiune tradițională", a spus șeful statului.

Președintele a spus că în urmă cu câteva zile a fost la Sibiu la Întâlnirea sașilor transilvăneni și a precizat că a spus atunci că de multe ori în satele săsești locuitorii se mulțumesc cu prezentarea mai mult sau mai puțin cu succes a patrimoniului.

"Acum puține zile am participat la Sibiu, și știu că ne-am întâlnit cu mulți dintre dumneavoastră la Întâlnirea sașilor. Am spus atunci că, din păcate, în multe comunități sau multe localități care au avut comunități săsești puternice, frecvența acestor comunități de multe ori se reduce la prezentarea mai mult sau mai puțin cu succes a patrimoniului. Ceea ce evident lipsește acolo este esența, viața, vigoarea, tradiția trăită. Iată că aceste lucruri aici reapar și îi felicit pe toți cei care s-au străduit ca aceste lucruri să se întâmple. Această inițiativă, inițiativă privată, este absolut lăudabilă și nu numai că doresc succes acestei inițiative și doresc întregii regiuni, care are oameni foarte frumoși, zone foarte frumoase, tradiții frumoase să fie revigorate și să atragă turiști care poate și înainte ar fi venit, dar îmi doresc foarte mult ca această inițiativă să fie văzută și de alții, să fie văzută, și dacă se poate, încercată și în altă parte", a argumentat Iohannis.

La finalul discursului, președintele i-a felicitat pe organizatori și a spus că le dorește succes cu această manifestare "care în esență promovează ceva foarte gustos și anume mâncarea tradițională săsească".

"Dar îmi doresc ca în România să apară multe alte astfel de inițiative de tip turism cultural, turism rural și atunci vor avea mult mai mulți ocazia să vadă ce frumos este în România".

Duminică este Ziua satului Criț care se sărbătorește în fiecare an în cadrul Săptâmânii Haferland, celelalte localități participante la festival în perioada 9-14 august fiind Archita, Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea și Cloașterf. Organizatorii au anunțat că se așteaptă ca această manifestare să aducă peste 5.000 de turiști în zonă

Având ca slogan "Tradiții săsești în bucate de poveste!", ediția din 2017 a Săptămânii Haferland își propune să deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească, dar și pentru rețete locale.

Ziua principală a festivalului este 13 august, respectiv ziua satului Criț, al cărei program include muzică de orgă, brunch săsesc după vechi rețete și preparate redescoperite, activități pentru copii, muzică de fanfară și dansuri, recital de pian și prezentare audiovizuală — "Pe urmele copilului genial din Ardeal, Carl Filtsch", piesa de teatru "Oglindă... a timpului", precum și o combinație de stiluri cu Acker Quartet.

Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită "Țara Ovăzului" sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru, se arată în comunicat.

Primele patru ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns mii de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Organizatorii evenimentului sunt Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust și asociații ale sașilor din Transilvania.

Începând din acest an, organizatorii acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.

Potrivit sursei citate, organizatorii evenimentului au ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România, scrie AGERPRES.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
....cand radu mazare tipa se impunea . Acum ii doare in cur pe toti . Mizerie , multa mizerie , lipsa cosuri de gunoi , auto parcate pe iarba sau in statiile taxi si autobuze . IN FIECARE ZI MA URC DIN STATIA BUTOAIE , DAR ASTEPT AUTOBUZUL BANDA 1 , STATIA ESTE OCUPATA DE TURISME SI NIMENI NU IA MASURI , DESI TREC ECHIPAJE DE POLITIE PE ACOLO . DE CE SUNT BLOCATE CAILE DE ACCES PT AUTO DE URGENTE , DE CE NU SE RESPECTA SENSURILE UNICE PE ALEILE DIN MAMAIA ?
0
0
Deocamdata , avem turism de weekend , turim electoral , turism sexual , turism religios de pupat moaste , turism parlamentar , turism infractional , turism penitenciar ...
3
0
daca e vorba despre Dobrogea,mai greu.e prea mare amestecul de adunaturi,machidoni,tigani,tatari,arabi,etc.pt.ca sa ai niste obiceiuri si traditii de prezentat.unii fura legal ziua,altii noaptea,cand vine omu la plaja nu stiu cum sa-l fraiereasca,etc.orasu e praf,niciodata de cand m-am nascut eu n-a fost in halu asta.nimic.zero preocupare.minus rezultate.tiganizarea si manelizarea sunt la apogeu.Sibiul sau Alba-Iulia si alte orase sunt la 100 de ani dezvoltare progres fata de noi.Psd,multumim!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218