REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Iohannis: N-am fost nici sub acoperire, nici sub descoperire în vreun serviciu special

Iohannis: N-am fost nici sub acoperire, nici sub descoperire în vreun serviciu special

Replica API 11 septembrie 2014 | 00:00 189

Candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţie, Klaus Iohannis, preşedinte al PNL, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că este sigur că preşedintele Traian Băsescu nu s-a referit la el când a vorbit de ofiţeri acoperiţi în rândul actualilor candidaţi la alegerile prezidenţiale, notează Agerpres.

"E curioasă declaraţia, fiindcă preşedintele ţării, după cum ştim cu toţii, are mai multe informaţii decât noi toţi. Putea preşedintele, dacă tot a început fraza, s-o termine, dar în stilul tradiţional nu a făcut-o. Pot să vă spun simplu: la mine sigur nu s-a referit. Nu sunt, n-am fost nici sub acoperire, nici sub descoperire în vreun fel angajat în vreun serviciu special vreodată", a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Acesta a adăugat că nu ştie la cine s-a referit şeful statului, deoarece nu e unul dintre politicienii care deţin informaţii de tip "insider" (secret n.r.)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că înainte de a-şi depune candidaturile cei care candidează la Preşedinţie ar trebui să menţioneze în CV dacă au fost sau nu ofiţeri acoperiţi, arătând că ştie că printre aceştia există oameni care ar avea astfel de lucruri de ascuns.

sursa: AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218