REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Iohannis: Nu suntem încă la vârful epidemiei; nu e cazul să ne relaxăm

Iohannis: Nu suntem încă la vârful epidemiei; nu e cazul să ne relaxăm

Replica API 7 aprilie 2020 | 00:00 968

Klaus Iohannis

Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat, luni, că România nu se află încă în vârful epidemiei de COVID-19 şi că nu trebuie să existe o relaxare, deşi numărul de îmbolnăviri este mai mic ca în alte ţări.

"O primă concluzie ar fi că, în comparaţie cu alte ţări, creşterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost aşa mare cum am observat de exemplu în ţări unde avem mulţi români, mă gândesc la Italia, la Spania. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme, însă trebuie să vă avertizez foarte clar: nu este momentul să ne relaxăm. În niciun caz, nu este momentul să nu mai respectăm indicaţiile autorităţilor. Toţi experţii, toţi medicii ne spun că evoluţia epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicaţiile autorităţilor. Dacă respectăm indicaţiile, evităm contactul şi aşa mai departe, este posibil să nu avem o creştere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în ţările pe care le-am menţionat. Este clar: nu suntem încă la vârful epidemiei. În niciun caz, nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenţi, să nu fim panicaţi şi să respectăm indicaţiile autorităţilor", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a reluat apelul pentru respectarea măsurilor dispuse de autorităţi. "Respectaţi izolarea. Nu vă întâlniţi, nu ieşiţi din casă decât atunci când aveţi o problemă de rezolvat, când mergeţi la serviciu, când mergeţi să cumpăraţi alimente. Evitaţi orice contact fizic cu oricine. Este foarte important. Boala se răspândeşte de la om la om. Nu daţi mâna, nu vă îmbrăţişaţi, staţi la distanţă faţă de alte persoane", a transmis Iohannis.

Şeful statului a avut o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
desigur tu fiind un drept intre picioare normal ca nu te relaxezi nici pe altii sa nu-i lasi ,ai sarcina sa devalizezi economia si s-o dai moca jidanilor,au amusimat si dracnea si pesedeu sa faca fond suveran si sa-l puna in mana lui bibisor dar n-a apucat asa ca ai preluat stafeta,pai inca o luna de nemunca inseamna faliment pentru economie
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367