REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Iohannis sesizează CCR privind legea care permite titularizarea, după 3 ani, a unor cadre didactice

Iohannis sesizează CCR privind legea care permite titularizarea, după 3 ani, a unor cadre didactice

Replica API 27 mai 2020 | 00:00 1079

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea OUG 21/2012, conform căreia cadrele didactice care au suplinit trei ani pot să devină titulare pe postul respectiv, informează Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis

Conform legii, "cadrele didactice calificate care au participat şi obţinut în ultimii 3 ani nota/media cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au definitivarea în învăţământ şi sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puţin 3 ani de zile devin titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învăţământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate".

De asemenea, "cadrelor didactice calificate care au participat în ultimii ani la concursul naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, au obţinut nota/media de cel puţin 7, au definitivarea în învăţământ şi sunt încadrate cu contract individual de muncă pe durată determinată, mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), pe un post/catedră, li se modifică durata contractului de muncă în durată nedeterminată la data la care acumulează 3 ani pe postul/catedra respectiv(ă) şi acesta/aceasta are viabilitate pe durata nivelului de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial sau liceal, după caz".

Preşedintele atrage atenţia asupra faptului că, în prezent, potrivit art. 931 din Legea nr. 1/2011, pentru cadrele didactice calificate, modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei se poate realiza dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media de cel puţin 7, în condiţiile legii, şi dacă postul este vacant.

"Această dispoziţie nu înseamnă, însă, că un cadru didactic devine, implicit, titular pe post în sistemul de învăţământ dacă/atunci când postul capătă viabilitate. Mai mult de atât, prevederile art. 89 alin. (1), ale art. 90 alin. (1) şi ale art. 254 alin. (13) din Legea nr. 1/2011 stabilesc exhaustiv modalităţile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, dobândirea statutului de titular realizându-se în baza unui concurs deschis, la care pot participa toţi cei care îndeplinesc condiţiile legii. Ca atare, în conformitate cu aceste dispoziţii ale Legii nr. 1/2011, instituirea prin legea criticată a criteriului referitor la vechimea în ocuparea aceluiaşi post - cel puţin 3 ani - nu poate reprezenta însă un criteriu obiectiv şi calitativ pentru obţinerea titularizării", se precizează în sesizare.

Şeful statului apreciază că prin modificările şi completările aduse Legii nr. 1/2011 "se creează un cadru legislativ confuz, cu reglementări şi condiţionări diferite pentru aceeaşi ipoteză normativă - obţinerea titularizării, ceea ce afectează claritatea şi predictibilitatea" legii. Astfel, prin această nouă reglementare se perpetuează o modalitate "paralelă" de accedere la calitatea de titular în învăţământul preuniversitar.

În sesizare, se atrage atenţia şi asupra faptului că în 2018, prin decizia nr. 528, Curtea Constituţională s-a pronunţat "cu privire la o soluţie legislativă asemănătoare referitoare la instituirea unor modalităţi de obţinere a titularizării în învăţământul preuniversitar". La vremea respectivă, CCR arăta că normele respectivei legi sunt "discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul", la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari.

"Soluţia legislativă, de instituire a unor noi modalităţi de obţinere a titularizării în învăţământul preuniversitar, a fost încercată de legiuitor în diverse formule în ultimii ani, de fiecare dată acestea fiind declarate neconstituţionale. Acest lucru a fost remarcat şi de instanţa constituţională, care a constatat, prin Decizia nr. 528/2018, că 'toate acestea reiau soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcţia de cadru didactic titular'", menţionează Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai Franarule, iar te pui de-a curmezisul, da banii aia din chirie la stat, fiindca asa a decis justitia. Mai ai 5 case dupa care iei chirie, ce faci ba cu atatia bani, ii iei cu tine in groapa.
4
1
Verificarea tuturor militienilor care nu au fost pe la scoala si au diplome de mari licentiati.muie fara numar
1
1
Bucur Ionel pensionar si angajat. Are nevoie de bani pentru Frangheti&Grigore.
0
3
Asa da, nu pot decat sa ma bucur.
2
1
Te adresezi CCR? Pai nu-i tot aia care s-a pisat pe amenzile tale ilegale? Sa dati banii inapoi, hotilor!
5
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108