REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ion Adrian Roșu, PRIMARUL din Fântânele, vrea să EXTINDĂ reţeaua de APĂ! Video

Ion Adrian Roșu, PRIMARUL din Fântânele, vrea să EXTINDĂ reţeaua de APĂ! Video

Replica API 25 septembrie 2020 | 00:00 3493

Ion Adrian Roșu a ocupat funcția de viceprimar în Fântânele, iar, de la finele lunii iulie, este primar interimar. Acum este candidatul PNL pentru Primăria Fântânele. Destul de rezervat în promisiuni și mergând pe premiza: vreau să vorbesc despre lucuri reale, Ion Adrian Roșu, într-un interviu acordat ziarului Replica de Constanța, a vorbit despre ce a făcut, alături de echipa sa, și ce proiecte are de implementat.

”Am ales să candidez pentru că sunt un fiu al satului, sunt născut, crescut în Fântânele. Am ales să rămân, nu să plec, așa cum face marea majoritate din mediul rural. Ce mă califică? Am o experiență administrativă de aproape 8 ani ca viceprimar și am mai fost încă 4 ani consilier local. Cu alte cuvinte, cunosc problemele localității, cunosc ceea ce trebuie făcut, în continuare, pentru locuitorii satului. Comuna Fântânele s-a înființat în 2005, printr-un referendum. Încă de atunci m-am implicat, eram mult mai tânăr, împreună cu mai mulți cetățeni din Fântânele, în formarea comunei, adică să ne dezlipim de Cogealac. Pentru a de putea gospodări noi, pentru a ne putea dezvolta. Din 2005, localitatea a cunoscut o dezvoltare continuă”, a spus Ion Adrian Roșu.

Realizări în localitate

Cât despre realizările pe care le-a avut, împreună cu echipa sa, este vorba despre sistemul de canalizare, despre asfaltarea a circa 6 km de drumuri comunale, achiziționarea unei autospeciale de stins incendii, a fost implementat serviciul de salubritate, există apă potabilă în toată localitatea, școala a fost modernizată, a fost înființat un cabinet stomtologic, achiziționarea de tablete pentru elevi și laptopuri pentru profesori, cât și altele.

Ce mai este de făcut

Lucrurile s-au mișcat în localitate, dar, așa cum este de la sine înțeles, mai sunt multe de făcut. ”În toată această perioadă am încercat să fim alături de oameni și să le înțelegem nevoile. Și, cred că, în mare parte, am reușit. Așa cred. Rămâne de văzut. Dacă dânșii cred că așa este, mă vor vota, împreună cu echipa mea, pentru a putea continua ceea ce am început”, a mai spus Ion Adrian Roșu. Ca prioritate 0 este finalizarea asfaltărilor, apoi trebuie obținută licența pentru sistemul de canalizare, procedură deja în lucru, extinderea rețelei de apă potabilă, înființarea unui sistem de asistență mobilă care să vină în ajutorul vârstnicilor, rețeaua de gaze naturale. ”În campania electorală se promit de toate. Eu sunt mai rezervat pentru că știu cum funcționează lucrurile, știu cum e bicrocrația. Dar, da, avem proiect de racordare la rețeaua de gaze, dar au fost niște erori la legislație, a fost un vid legislativ pentru că au picat mai multe Guverne și proiectul a rămas nefinalizat. Urmează în perioada următoare să avem această problemă ca pe o prioritate”, a spus Roșu.

Tinerii aleg să părăsească mediul rural

Una dintre problemele cu care se confruntă comunitatea din Fântânele este scăderea drastică a copiilor, elevilor. Și asta pentru că tinerii aleg să părăsească mediul rural. O altă problemă o constituie vârstnicii care suferă de singurătate și cărora, poate, nu are cine să le dea o cană cu apă. Însă, Ion Adrian Roșu poate avea soluții.

Mai multe despre proiectele ce urmează a fi implementate dacă va ieși primar, despre problemele cu care se confruntă localitatea Fântânele, despre ceea ce s-a realizat până acum și ce mesaj a transmis Ion Adrian Roșu constănțenilor, puteți urmări în materialul video de mai jos:

Video:

CMF 21200012

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367