Ion Bucur, expropriat în 1984: "Mi-e teamă că mor şi tot nu voi mai primi ce mi se cuvine"

Fost luptător pe front, în al Doilea Război Mondial,

Cum îşi apreciază ţara valorile! După ce a trăit un coşmar, târându-se pe front în aceleaşi haine, timp de 9 luni de zile, după ce a asistat la moartea tragică şi violentă a camarazilor de arme, ca drept mulţumire din partea regimului comunist, veteranul de război, Ion Bucur, a fost expropriat, dat afară, în mod abuziv, din propria locuinţă. Acum, la peste 20 de ani de la acea dată, vârstnicul tot nu şi-a primit despăgubirile de drept, trăind cu teama că vârsta înaintată îi va răpi consolarea vieţii, că nu va mai apuca să-şi vadă roadele muncii, luate în anul 1984.

A trăit ororile celui de-al Doilea Război Mondial, strecurându-se printre peisaje apocaliptice şi evenimente marcante, şi-a trăit zilele într-un continuu coşmar, înconjurat de camarazi de arme căzuţi la datorie prin moduri care mai de care mai tragice, singurul scop fiind acela de a a-şi păstra viaţa în vene. Timp de 9 luni de zile, Ion Bucur, actualmente în vârstă de 90 de ani, a luptat pentru a-şi apăra ţara ca şi caporal în regimentul 36 infanterie, perioadă a vieţii pe care nu o va uita niciodată, aceasta marcând atât mintea cât şi sufletul eroului nostru. Însă, viaţa poate fi de multe ori nedreaptă, cum se dovedeşte şi în cazul de faţă. Povestea veteranului de război nu s-a schimbat în bine după finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial. Fericirea că a scăpat cu viaţă nu a durat mult, loviturile continuând pe această linie. După ce a ieşit de sub greutatea armelor, Ion Bucur s-a aşezat la casa lui, făcându-şi un rost în viaţă, aşa cum a putut. Cu sudorile frunţii şi fără să se teamă de muncă, a reuşit să-şi construiască cele necesare unui trai decent, urmărit fiind la tot pasul de rana încrestată în suflet: clipele trăite pe câmpul de bătălie.

Este dat afară din propria locuinţă, în 1984

La scurt timp după ce lucrurile s-au aşezat cât de cât, în locul unui trai liniştit şi o oblojire a sechelelor sufleteşti, veteranul nostru primeşte o nouă lovitură: este scos din propria locuinţă, este expropriat! "În anul 1984 am fost expropriat în mod abuziv. Aveam două clădiri pe actualul bulevard Aurel Vlaicu şi mi le-au demolat pe amândouă", ne spune Ion Bucur. Pentru a nu fi lăsat pe străzi, la acea dată statul a hotărât să-i dea expropriatului un apartament în chirie, pe care, mai apoi, acesta reuşit să-l cumpere. Cu amărăciune în suflet şi cu urmele loviturilor vieţii brăzdate pe faţă, Ion Bucur a tras aer în piept şi şi-a propus să meargă mai departe, văzându-se neputincios în faţa deciziilor statului. "Atunci au fost exproprieri în masă, în mod abuziv, pe timpul regimului comunist. S-au construit blocuri pe Aurel Vlaicu şi toţi care aveam terenuri acolo, am fost izgoniţi. Ni s-au dat apartamente cu chirie...", mărturiseşte veteranul de război. Abia după Revoluţie, meritele unui fost luptător pe front încep să se contureze şi să intre în atenţia autorităţilor statului. Aşadar, imediat după Revoluţie, Ion Bucur începe să primească, pe bună dreptate, o sumă de 100 de lei pe lună, reprezentând recunoaşterea meritelor. Însă, suma păleşte în faţa cheltuielor cotidiene. În momentul de faţă, suma respectivă se ridică la nici mai mult, nici mai puţin de 300 de lei, bani care ar trebui să echivaleze cu valoarea unei vieţi. Cu regretele unui trai nedrept, vârstnicul începe să prindă ceva speranţe abia în anul 2001, când apare legea nr.10/2001, conform căreia, toţi cei care au fost expropriaţi în mod abuziv, pe timpul regimului comunist, îşi vor primi drepturile în baza unor notificări depuse la Primărie. Cu speranţă în suflet, veteranul de război s-a prezentat pentru a depune notificarea cerută, în termen, cu numărul 311/2011. Dacă vestea a avut un impact presărat de fericire, anii ce au urmat au avut grijă să înlăture primele sentimente. Notificările au continuat, dosarul este complet, însă zace pe undeva, pe la Primărie, Ion Bucur neprimind despăgubirile promise nici până în momentul de faţă, singura consolare a vieţii fiind aceea că are o familie frumoasă. "Nici nu ştiu dacă mai apuc să trăiesc pentru a-mi primi despăgubirile. Mă tot amână de nu mai ştiu ce să fac. Consolarea muncii mele s-a dus... singura fericire din tot ce am trăit şi îndurat fiind legată de familie. Majoritatea a primit despăgubiri, fie în bani, fie în terenuri, pe mine m-au uitat...", a declarat Ion Bucur. Gloria unei vieţi marcante şi a unor bunuri câştigate prin muncă asiduă s-au năruit într-o clipită, printr-o decizie luată la foc automat. Poate că despăgubirile vor veni, însă la ce folos dacă viaţa celui îndreptăţit va fi stinsă?

Liliana CHIRU