REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Ion Soare vrea să ajungă din nou primar, să trimită "găştile" la muncă şi studenţii în China

Ion Soare vrea să ajungă din nou primar, să trimită "găştile" la muncă şi studenţii în China

Replica API 25 mai 2012 | 00:00 194

Pregătit să-şi ia revanşa

Pregătit să-şi ia revanşa

Ion Soare, candidatul PP-DD la primăria Cogealac vrea să-şi ia revanşa. Fostul primar crede că ar putea să facă multe lucruri pe care primarul în exerciţiu, Cati Hristu, nu le-a făcut. Soare vrea o campanie curată, fără minciuni şi îşi doreşte să-şi facă pe oameni să înţeleagă că este cel mai potrivit pentru a conduce localitatea.

Reporter: Candidaţi din partea Partidului Poporului la Primăria Cogealac. De ce aţi hotărât să candidaţi?

Ion Soare: Vreau să-mi iau revanşa. Aş dori ca cetăţenii să se revanşeze. Cei 900 şi ceva de persoane care m-au votat data trecută... oamenii ăia sunt nişte îngeri. Spun asta pentru că a fost ce a fost, ştie toată lumea prea bine, dar ei au fost înţelepţi şi m-au votat. Păcat că n-au fost suficient de mulţi care să realizeze că 500 de lei i-am dat, indirect, prin infrastructură.

Rep.: Suntem în plină campanie electorală. Aţi întâmpinat greutăţi din partea contracandidaţilor?

I.S.: Eu am o platformă încă din 2008 - "Soare îşi face campanie electorală în mod civilizat şi european". Nu am timp să văd dacă ei îmi fac mie necazuri. Dar fiecare candidat, în aceste momente, crede că este cel mai deştept şi răstoarnă comuna peste cap. Îi determină pe cetăţeni să creadă că le fac una şi alta, că le dă, ce le dă. Eu am dat doar un pliant din casă în casă, să vadă cetăţenii realizările mele de când am fost primar. Amintesc câteva dintre acestea: am asfaltat drumurile, am introdus gaze, am construit utilităţi sanitare la toate unităţile de învăţământ, am renovat şi construit grădiniţe, am dat cadouri la elevi. Sunt primul primar care, în patru ani, a renovat cinci cămine culturale.

Rep.: Care sunt priorităţile dumneavoastră, în cazul în care veţi fi ales primar?

I.S.: Voi finaliza problemele cu apa, drumurile, trotuare. Voi face alei pentru biciclete, elevii de clasele V-VIII vor primi cadou câte o bicicletă. Vreau să elimin tensiunea. Satul n-are stăpân acum. Când Soare va ieşi primar, fiecare gaşcă se duce la treburile ei şi nu mai stă la fiecare colţ de stradă. Aşa cum a fost în cei patru ani cu Soare, vreau respect faţă de cetăţeni. Voi oferi, în premieră, cetăţenilor născuţi în Bulgaria, suma de 500 de lei. De unde fac rost de bani, este treaba mea. Am oferit când am fost primar, celor care au împlinit vârsta de 60,70, 80, 90 de ani sau au sărbătorit 20 de ani de căsnicie, câte 200 de lei. Am o mie de persoane cărora nu am mai apucat să le dau. Soare le va da aceşti bani, îi voi chema la ziua comunei şi le voi da şi câte un pahar de şampnaie. Mai mult, toţi care iau BAC-ul primesc 400 de lei, voi susţine doi 2 studenţi, o fată şi un băiat, român-aromân, pentru a face studiile universitare în China. Consider că această ţară este una puternică, iar dacă ştii chineză, e mai mult decât dacă ştii engleză. Voi face cămin pentru bătrâni, cu 100 de locuri, voi repara şcolile, grădiniţele, dispensarul, care arată ca după bormbardare. Voi face şi un centru de permanenţă, iar tratamentul bătrânilor va fi gratuit, Soare face rost de bani şi pentru toate. Voi găsi sponsori, soluţii. Voi reabilita Muzeul Satului care este acum o mizerie, dar şi parcul. Toate aceste lucruri vor fi depăşite, le voi face, nu în patru ani, în trei ani.

Rep.: Ce părere aveţi despre contracandidaţii dumneavoastră?

I.S.: Contracandidaţii sunt gătiţi, frumoşi, parfumaţi, ca orice politician, dintr-o ţară necivilizată cum este a noastră, se adaptează la nivelul politicienilor de vârstă, adică mint la fel de frumos.

Rep.: Care este mesajul dumneavoastră pentru cetăţeni?

I.S.: Aş dori să adresez un apel tuturor cetăţenilor: Treziţi-vă la realitate că tot Ion Soare este şansa voastră. Numai el poate să asigure eliniştea în comună. Doresc întregii comune mult succes şi înţelepciune. Dacă au înţelepciune şi ştiu pe cine trebuie să aleagă, o vor duce bine.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218