REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Iorgus: "Nu am avut si nu am terenuri in Padurea Comorova"

Iorgus: "Nu am avut si nu am terenuri in Padurea Comorova"

Replica API 2 august 2010 | 00:00 228

Fostul primar al Mangaliei raspunde acuzatiilor

Fostul primar al Mangaliei raspunde acuzatiilor

Fostul primar al Mangaliei, în prezent deputat PDL, Zanfir Iorguş susţine că nu a avut şi nici nu deţine terenuri în Pădurea Comorova, în ciuda speculaţiilor, acuzaţiilor ori sesizărilor în atenţia Parchetului pe această temă. Deputatul adaugă că nici familia sa nu are terenuri în pădure, la fel cum, a ţinut să precizeze Iorguş, nu există pe numele său nici o proprietate în afara ţării, ori conturi sau conexiuni cu off-shore-uri. "În campanie se spunea că am proprietăţi în Bulgaria sau nu mai ştiu pe unde. Nu am. Nu există nimic în afara ţării şi nu am avut şi nu am terenuri în Pădurea Comorova", a declarat Zanfir Iorguş. Discuţia pe subiectul delicat şi în acelaşi timp "cântat" de ani de zile, în legătură cu Pădurea Comorova, lotizarea ei şi defrişarea pe care o întreprind proprietarii pentru a-şi construi oaze de relaxare în mijlocul naturii, a revenit în atenţie datorită cercetărilor pe care le întreprinde Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deputatul Iorguş spune însă că verificarea este veche şi are legătură cu sesizarea făcută de ANI, dar care se baza pe o greşeală a unui funcţionar de la o bancă, şi nu a lui, privind suma dintr-un cont. Potrivit datelor noastre, verificarea are în vedere şi proprietăţile deputatului, lucru asupra căruia a căzut de acord şi acesta. "Să se verifice tot, abia aştept să se termine, să se dovedească faptul că totul este conform declaraţiilor de avere pe care le-am făcut de-a lungul timpului, şi când eram primar, şi acum, când sunt deputat", a mai spus Iorguş, făcând referire şi la o nouă ordonanţă de urgenţă prin care "sesizările bolnave ale unora, dacă se dovedeşte că nu sunt întemeiate, vor conduce la plata cheltuielilor statului cu verificările din buzunarul acelor reclamagii". Trimiterea către "sesizările bolnave" a fost ulterior nuanţată de deputat, care a afirmat că în spatele unui dosar precum cel legat de terenuri şi Comorova s-ar afla actualul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac. Revenind la terenuri, Iorguş a confirmat că unul dintre loturile deţinute de familia sa s-ar afla în apropierea pădurii, dar că este o livadă. De asemenea, deputatul nu a negat faptul că anumite terenuri care i-au aparţinut de-a lungul timpului au ajuns în proprietatea tatălui său sau a altor rude sau "nerude". Potrivit datelor din dosarul aflat în lucru la Parchet, mulţumită actelor transmise de la Cadastru sau primărie, terenurile familiei Iorguş sunt următoarele: pe numele lui Zanfir Iorguş şi soţia Mariana - teren intravilan în suprafaţă de 1.376 mp în Mangalia, parcela A288/5/4/2/2 lot 14/2, teren intravilan 1.562 mp în Mangalia, teren intravilan 691,71 mp în Mangalia, teren intravilan 658 mp în Mangalia etc., în timp ce tatăl deputatului, Marin Iorguş figurează cu: teren intravilan în suprafaţă de 19.191 mp în Mangalia, parcela A288/5/4/2/2, lot 14/1, teren intravilan 31.900 mp în Mangalia parcela V479, teren intravilan 28.500 mp în Mangalia, parcela V481 etc. De asemenea, Zanfir Iorguş şi soţia apar în mai multe acte de vânzare a unor loturi care le-au aparţinut în Mangalia, şi care au intrat în proprietatea soţilor Mariana şi Petrică Oprea, Anişoara şi Tănăsache Iordache etc. (după cum se poate observa din documentele ataşate). Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102