REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ipoteză: Mazda RX-7 va reveni în 2017

Ipoteză: Mazda RX-7 va reveni în 2017

Replica API 9 noiembrie 2012 | 00:00 222

Modelul RX-7 cu motor rotativ şi tracţiune pe spate al japonezilor de la Mazda ar putea vedea din nou lumina zilei, conform declaraţiilor lui Nobuhiro Yamamoto, şeful departamentului de maşini sport al companiei nipone. Ultimul model Mazda RX-7 a ieşit de pe linia de producţie în urmă cu un deceniu. Apoi, în 2003, a fost înlocuit cu un model mai practic, cu patru uşi - RX-8, însă şi acesta a ieşit din producţie anul acesta.

Chiar şi aşa, cele două modele au rămas în inimile pasionaţilor de maşini sport, mai ales pentru că au un potenţial imens pentru tuning.

Dar se pare că era maşinilor Mazda cu motoare rotative şi tracţiune pe spate nu a apus încă. Prezent la lansarea modelului cu facelift MX-5 în Australia, Nobuhiro Yamamoto, şeful departamentului de maşini sport al producătorului auto japonez, a declarat că un nou RX-7 e programat pentru anul 2017.

Şi nici că se putea alege un an mai bun, pentru că în 2017 se vor sărbători 50 de ani de la primul model Mazda cu motor rotativ Wankel - Cosmo Sport, în 1967.

Deşi Yamamoto nu a dat foarte multe detalii, a spus, totuşi, că se va renunţa la propulsorul de 1,3 litri Renesis care a fost folosit pe RX-8, în favoarea motorului de 1,6 litri 16X care a fost dezvăluit în urmă cu cinci ani, dar care nu a fost folosit în nici un model de serie Mazda până acum.

Potrivit oficialului mărcii japoneze, noul propulsor va respecta norma Euro VI care va intra în vigoare tot în 2017, deoarece va fi folosit un catalizator special. El a adăugat că motorul rotativ 16X poate să producă, în varianta aspirată natural, 295 de cai-putere şi că, pentru început, noul RX-7 nu va avea turbocompresor. "În acest moment, nu a fost stabilit. Poate mai târziu va fi turbo, dar la început probabil nu", a spus Yamamoto.

Viitorul RX-7 va fi construit pe o platformă modificată a următoarei generaţii Mazda MX-5, va fi "cu siguranţă mai uşor" decât precedenta generaţie RX-7 şi va avea "probabil aproape aceeaşi greutate ca Toyota GT86", adică aproximativ 1.250 kg.

Acest lucru va fi posibil deoarece în construcţia maşinii vor fi folosite cu precădere materiale uşoare, precum aluminiul. Şi, contrar curentelor actuale, noul RX-7 nu va folosi nici fibră de carbon, pentru că este foarte scumpă, nici un sistem de propulsie hibridă deoarece Yamamoto este de părere că "pentru o maşină sport pură este nevoie de ardere internă".

Mazda RX-7 a fost produsă între anii 1978-2012 şi a avut trei generaţii. În anul 2003, modelul RX-8 i-a luat locul, dar şi acesta a fost scos din producţie în vara acestui an.

sursa: promotor.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614