REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului ITF de la Cairo

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului ITF de la Cairo

Replica API 13 februarie 2020 | 00:00 406

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la Cairo (Egipt), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a trecut de ucraineanca Marta Kostiuk cu 2-6, 6-1, 7-5.

Begu (29 ani, 118 WTA), a treia favorită, a avut nevoie de două ore şi 6 minute pentru a trece de Kostiuk (17 ani, 168 WTA), care a comis nu mai puţin de 11 duble greşeli, faţă de 4 ale româncei.

În optimi, Begu va înfrunta o jucătoare şi mai tânără, cehoaica Linda Fruhvirtova, în vârstă de doar 14 ani.

În alt meci, Irina Bara (24 ani, 160 WTA) a fost întrecută de italianca Martina Trevisan (26 ani, 152 WTA) cu 6-3, 6-2. Cele două au mai fost adversare anul trecut în optimi la Rabat, când românca s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3.

La dublu, Begu şi spaniola Lara Arruabarrena, principalele favorite, au fost învinse în primul tur de ucrainencele Marta Kostiuk/Lesia Ţurenko cu 6-1, 4-6, 10-5, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Succes Irina..!!!
0
0
Bravo Irina! Felicitari!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218