REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Italia: Poliţia a destructurat două bande care înscenau accidente pentru a frauda asigurările

Italia: Poliţia a destructurat două bande care înscenau accidente pentru a frauda asigurările

Replica API 16 aprilie 2019 | 00:00 406

Poliţia italiană a anunţat luni că a destructurat în Sicilia două grupuri infracţionale specializate în fraude în asigurări, care acţionau prin simularea unor accidente rutiere, mergând până la a le fractura în mod intenţionat membrele pretinselor victime, relatează AFP.

Mai mult de 400 de persoane au fost arestate la Palermo după ce anchetatorii au descoperit această uriaşă fraudă, scoasă la lumină pentru prima dată în 2017.

Din reţea făceau parte martori falşi, medici complezenţi care semnau certificate medicale false, sau avocaţi veroşi care depuneau plângerile.

'Victimele' falselor accidente erau recrutate în general dintre toxicomani, alcoolici sau chiar bolnavi mintali, pentru a înscena pretinse accidente rutiere şi a încasa bani de la asigurări. Ele erau 'recompensate' cu 300 de euro pentru a le fi fracturat un braţ sau un picior, cu ajutorul unor discuri folosite drept contragreutăţi la aparatele de fitness sau al unor bare de fier.

Poliţia a descoperit această fraudă în 2017, după moartea unui tunisian, pretins a fi decedat într-un accident rutier, însă în realitate victima unui stop cardiac după ce fusese bătut.

Unsprezece persoane au fost arestate în prima operaţiune a poliţiei, în august trecut. Trei dintre ele au acceptat să coopereze cu poliţia, ceea ce a dus la reţinerea a încă aproximativ 250 de persoane.

Pretinsele victime, odată alese, erau de cele mai multe ori ţinute izolate în apartamente sau antrepozite, unde le era administrat un analgezic uşor. După ce braţul sau piciorul le era prins între blocuri de beton, asupra membrului erau aruncaţi saci cu contragreutăţi sau pietre mari, a explicat poliţia.

Fracturile multiple erau preferate pentru că aduceau despăgubiri mai mari.

Falsele accidente rutiere erau înscenate în locuri izolate, lipsite de camere de supraveghere, iar, la spital, complici care pretindeau a fi părinţii victimelor se asigurau că acestea nu se abat de la versiunea accidentului.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce loc si ce ne-oameni. Si gunoaiele astea ne fac pe noi tigani, in mortii lor.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218