REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

ITM a declanșat o anchetă în cazul ACCIDENTULUI AVIATIC de la Tuzla!

ITM a declanșat o anchetă în cazul ACCIDENTULUI AVIATIC de la Tuzla!

Replica API 26 februarie 2019 | 00:02 382

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a declanșat o anchetă în cazul accidentului aviatic de la Tuzla, întrucât pilotul se afla în timpul orelor de program. Starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătățit dar încă nu a fost audiat.

”În data de 21.02.2019 ora 16:30 la Sc Regional Air Services Srl – Aeroport Tuzla, a avut loc un eveniment soldat cu decesul unei persoane – elev școală de pilotaj și cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat. Date de identificare ale victimelor: Serghei Radu, elev școală de pilotaj – decedat; Dumitru Gheorghe, pilot instructor (vechime la locul de muncă: 12 ani), – incapacitate temporară de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Constanța.

În continuare, inspectorii au descris împrejurările producerii accidentului: în timpul unui zbor de instruire, avionul de tip școală a intrat într-o evoluție necontrolată și s-a prăbușit la aproximativ 50 metri de pistă, în apropierea aeroportului Tuzla. În urma accidentului elevul copilot Serghei Radu a decedat și pilotul instructor Dumitru Gheorghe a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în vederea acordării îngrijirilor medicale.

”Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate, vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța.

Amintim că nenorocirea s-a produs pe 21 februarie. Aeronava DA 42 s-a prăbușit în zona Aerodromului Tuzla, mulți susținând că a fost vorba de o aterizare forțată. În aparatul de zbor se aflau două persoane, ambele rămânând încarcerate. La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi elicopterul SMURD. Au fost extrase din interiorul aeronavei pilotul (conștient și cooperant) și elevul (inconștient). Din păcate, persoana inconștientă era în stop cardio respirator, iar în ciuda eforturilor medicilor, a fost declarată decedată. Elevul, Radu Serghei, era marinar, iar în timpul liber lua lecții de zbor. Avea deja obținute câteva brevete de pilot, care-i permiteau să piloteze anumite tipuri de avioane de mici dimensiuni. Însă, acum lua noi cursuri, în vederea obținerii unui nou brevet. Se pare că făcea acestea lucruri din pasiune.

L.C.

CITEȘTE DETALII AICI:

PILOTUL CARE S-A PRĂBUȘIT CU AVIONUL LA TUZLA A FOST LA UN PAS DE TRAGEDIE în 2005

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367