REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Jandarmii constănţeni, solidari cu natura

Jandarmii constănţeni, solidari cu natura

Replica API 23 aprilie 2018 | 01:21 406

Duminică, 22 aprilie, începând cu ora 09.00, o parte dintre jandarmii constănţeni au luat parte la o activitate de plantare de puieţi, desfăşurată sub sloganul ”Plantăm, protejăm, iubim natura”, organizată de Primăria comunei Cumpăna, alături de Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanţa.

Alături de alţi voluntari, 100 de jandarmi constănţeni s-au aflat duminică, începând cu ora 09.00, în comuna Cumpăna pentru a contribui la concretizarea acestui demers. Oamenii legii, împreună cu organizatorii şi ceilalţi participanţi, au pus în valoare puterea exemplului şi au plantat 10.000 de puieţi de salcâm, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător este primordială pentru o dezvoltare armonioasă a naturii.

Jandarmii constănţeni au mai participat şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare şi vor fi prezenţi de fiecare dată când vor fi demarate activităţi de acest gen.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Halal jandarmi, toti burtosi de bere si manele
1
2
Ma bucur ca am citit acest articol, fiindca am aflat ceva nou: pe langa faptul ca Jandarmeria apara Hotia, acum jandarmeria apara si natura. Numai pe natura umana nu o apara.
4
1
Ca la program se plimba,,,
1
1
Da am vazut ca in loc sa puna mana pe cazma,sa fie priceputi sa faca gropile aliniate cineva le-a facut puturosilor o brazda adanca cu plugul iar jandarmeletii doar trageau pamantul cu sapa.Bine ca nu au plantat pulanele.
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218