REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Japonia a importat Ebola şi alte virusuri periculoase pentru a pregăti teste de depistare în vederea Jocurilor Olimpice

Japonia a importat Ebola şi alte virusuri periculoase pentru a pregăti teste de depistare în vederea Jocurilor Olimpice

Replica API 19 octombrie 2019 | 00:00 392

Vara următoare zeci de mii de fani ai sportului vor călători în Japonia pentru a asista la Jocurile Olimpice, iar autorităţile de la Tokyo au importat Ebola şi alte patru virusuri periculoase pentru a pregăti teste de depistare în cazul în care, printre turişti se vor afla şi persoane infectate cu aceste virusuri, conform unui material publicat joi de Live Science.

Aceşti agenţi patogeni sunt cele mai periculoase virusuri care au ajuns vreodată în Japonia, conform unui material publicat iniţial de revista Nature. Toate cele cinci virusuri sunt catalogate BSL-4 ("biosafety-level-4") şi trebuie păstrate în condiţii speciale de securitate. Singura instituţie din Japonia care îndeplineşte condiţiile de securitate speciale necesare pentru virusurile din categoria BSL-4 este Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase (NIID) din Musashimurayama, la aproape 30 kilometri vest de Tokyo.

În afară de Ebola, această instituţie a primit şi alte patru virusuri înrudite: virusurile Marburg şi Lassa, precum şi virusurile care provoacă febra hemoragică sud-americană şi respectiv febra hemoragică Crimean-Congo, conform Nature.

Organismele virale sunt folosite pentru a valida testele de diagnosticare ce vor fi utilizate pentru a determina dacă o persoană purtătoare este sau nu infecţioasă. Testele vor arăta dacă persoana purtătoare generează anticorpi împotriva acestor virusuri, ceea ce ar sugera că persoana respectivă se află în convalescenţă, conform lui Masayuki Saijo, directorul departamentului NIID pentru virusurile care provoacă febra hemoragică.

Laboratoarele pentru virusuri din categoria BSL-4 trebuie să respecte nişte condiţii draconice de securitate. Toţi cercetătorii trebuie să poarte costume de protecţie presurizate, cu rezerve de aer. Ei trebuie să-şi schimbe hainele la intrare în laborator, să facă un duş la ieşire şi să decontamineze toate materialele cu care au lucrat. Laboratorul în sine trebuie amplasat într-o clădire izolată sau într-o aripă izolată a unei clădiri mai mari, trebuie să aibă sisteme de filtrare a aerului şi de decontaminare.

NIID şi-a nuanţat intenţia de a importa aceste virusuri încă din luna noiembrie, în cadrul unei conferinţe publice. Localnicii din Musashimurayama au protestat faţă de această intenţie, conform The Japan Times. "Este o prostie ca guvernul să ne spună că trebuie să acceptăm acest plan din cauza Olimpiadei. Suntem îngrijoraţi şi nu putem accepta aşa ceva", conform unui reprezentant al localnicilor.

"Un raport al unei infecţii cu virusul Ebola în timpul Olimpiadei ar putea avea efecte devastatoare dacă răspunsul de urgenţă nu ar fi de cel mai ridicat nivel profesional", a declarat pentru Nature microbiologul Elke Mühlberger de la Universitatea din Boston.

Există însă şi oameni de ştiinţă care avertizează că proliferarea laboratoarelor BSL-4 în mai multe părţi ale lumii poate mări riscul de producere a unor atacuri bioteroriste. Depozitarea unor virusuri ucigaşe, chiar şi în laboratoare cu condiţii draconice de securitate, creşte riscul eliberării unor astfel de virusuri, fie accidental, fie intenţionat, conform lui Richard Ebright, biolog molecular şi specialist în biosecuritate de la Universitatea Rutgers din Piscataway, New Jersey, citat de Nature. Japonia se putea pregăti pentru declanşarea unei eventuale epidemii în perioada Jocurilor Olimpice şi fără a importa aceşti patogeni periculoşi, a mai susţinut el, adăugând că Guvernul de la Tokyo ar putea fi unul dintre guvernele "care adună astfel de virusuri periculoase pentru a descuraja bioatacuri de la adversari cu capacităţi similare", proces similar cursei înarmărilor nucleare. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920