REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Jay-Z şi John Fogerty au anunţat că nu mai participă la festivalul de muzică Woodstock 50

Jay-Z şi John Fogerty au anunţat că nu mai participă la festivalul de muzică Woodstock 50

Replica API 29 iulie 2019 | 00:00 408

Jay-Z

Rapperul Jay-Z s-a retras din festivalul de muzică Woodstock 50, care ar trebui să se desfăşoare luna viitoare, potrivit unor surse citate vineri de Reuters.

Jay-Z urma să concerteze în închiderea evenimentului planificat pe durata a trei zile şi dedicat aniversării a 50 de ani de la celebrul festival din 1969, desfăşurat sub deviza ''pace şi muzică''.

Nu se cunosc motivele pentru care Jay-Z şi-a anulat participarea, însă organizatorii au avut dificultăţi în a stabili locul evenimentului din 16-18 august şi au pierdut unul dintre finanţatori, punând sub semnul întrebării desfăşurarea festivalului.

Cântăreţul John Fogerty, care a urcat în 1969 pe scena legendarului Woodstock alături de trupa Creedence Clearwater Revival, s-a retras de asemenea din lineup-ul festivalului, potrivit unei declaraţii dată publicităţii de impresarul acestuia.

Fogerty va concerta ''într-un singur loc'' în acel weekend, se precizează în declaraţie, şi anume la Bethel Woods Center for the Arts, locul original de desfăşurare al Woodstock, unde va fi un eveniment similar, la care vor participa, printre alţii, Ringo Starr şi Santana.

Woodstock 50 fusese programat să se desfăşoare pe o arenă de raliuri din Watkins Glen, New York, dar administratorii spaţiului au anunţat în iunie că se retrag din eveniment. Organizatorii au încercat apoi să obţină autorizaţie de desfăşurare în Vernon, New York.

Joi, mai multe publicaţii au relatat că organizatorii Woodstock 50 încearcă să ţină festivalul la Merriweather Post Pavilion, un amfiteatru din Columbia, Maryland.

''În prezent, organizatorii The Woodstock lucrează la contractele cu artiştii. Dacă formaţiile vin, atunci vom produce evenimentul'', a precizat Seth Hurwitz, directorul companiei organizatoare de concerte I.M.P. şi administrator al Merriweather Post Pavilion, într-o declaraţie pentru New York Times.

Reprezentanţii I.M.P. şi Merriweather Post nu au oferit încă un punct de vedere, potrivit Reuters.

Pe afişul evenimentului Woodstock 50 mai figurează artiştii Dead & Company, the Killers, Miley Cyrus, Imagine Dragons şi Chance the Rapper. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614