rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Jim Carrey va interpreta rolul candidatului democrat Joe Biden, în emisiunea 'Saturday Night Live'

Actorul Jim Carrey va interpreta rolul candidatului democrat la alegerile prezidenţiale americane, Joe Biden, în al 46-lea sezon al emisiunii „Saturday Night Live”, care va debuta pe 3 octombrie, a anunţat NBC, potrivit The Hollywood Reporter, citat de stiripesurse.ro.

Jim Carrey

Echipa „SNL” a precizat că va beneficia de prezenţa unui public redus în studio pentru sezonul viitor, iar pentru asta va colabora îndeaproape cu biroul guvernatorului Andrew Cuomo, pentru a stabili cele mai sigure proceduri pe care să le implementeze la studioul din Rockefeller Center, potrivit news.ro.

Carrey, care a jucat recent în serialul „Kidding” (Showtime) şi în lungmetrajul „Sonic the Hedgehog”, va fi al treilea actor care îl va interpreta pe Biden anul acesta la „Saturday Night Live”, după Woody Harrelson şi Jason Sudeikis.

Este aşteptat ca Alec Baldwin să revină în rolul lui Donald Trump, iar Maya Rudolph va fi Kamala Harris, propusă de Biden pentru funcţia de vicepreşedinte.

Distribuţiei sezonului se vor alătura Lauren Holt, Punkie Johnson („Space Force”, „Bill Burr Presents: The Ringers”) şi Andrew Dismukes, care a fost scenarist pentru ultimele trei sezoane.

„SNL” va demara sezonul cu cinci săptămâni de show-uri live, începând cu 3 octombrie. Gazdele şi artiştii invitaţi urmează să fie anunţaţi.

vineri, 18 septembrie 2020683
Comentarii

00Fane(18 sep 08:35)
Nu mai au subiecte? Sau, cum zic bucurestenii, numai au subiecte?
mai mult...Monden
22 oct 00:00MondenAnna Lesko, mai sexy ca niciodată de când a participat la Ferma. 5 imagini pline de senzualitate

A muncit la "Ferma", reality show-ul de la Pro Tv filmat în mijlocul pădurii, și acum se bucură de libertatea...149

22 oct 00:00MondenInna și Deliric, poză "picantă" din vacanță. În ce ipostază s-au afișat cei doi îndrăgostiți150
22 oct 00:00MondenAnda Adam, despre lunile petrecute la „Ferma“: „Am avut o perioadă când am plâns în fiecare seară“133
22 oct 00:00MondenTudor Gheorghe s-a drogat cu heroină și a dormit dezbrăcat în cadă: "I-am pus să mă filmeze"

Artistul Tudor Gheorghe a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare în cadrul unui interviu oferit lui Ovidiu...160

22 oct 20:42MondenScandal! Susan Sarandon o acuză pe Cher că i-a furat rolul din „Vrăjitoarele din Eastwick”138
22 oct 00:00MondenNaomi Campbell își scrie autobiografia132
22 oct 00:00MondenDominic West va interpreta rolul prințului Charles în două sezoane „The Crown“

Actorul englez Dominic West, cunoscut din filme ca „Mona Lisa Smile” şi „The Square”, se află în negocieri...146

22 oct 00:00MondenMiley Cyrus anunţă că lucrează la un album de coveruri Metallica141
22 oct 00:00MondenFranciza „Fast and Furious“ se va încheia după difuzarea celui de-al 11-lea film din serie143
22 oct 00:00MondenPaul McCartney va lansa în decembrie un nou album solo

Paul McCartney va lansa în luna decembrie albumul ''McCartney III'', o nouă colecţie de piese compuse de-a lungul...136

22 oct 00:00MondenAlbumul „No Need To Argue“ al trupei The Cranberries, reeditat în versiune remasterizată140
22 oct 00:00MondenSolistul trupei The Cure şi rapperul Skepta apar pe noul album al grupului Gorillaz, ce va fi lansat vineri136
Vremea
9.8°9.8° - 13.2° marţi, 20 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 oct 00:38SportSurpriza serii - Șahtior Donețk, victorie pe terenul lui Real Madrid (3-2)

Șahtior Donețk a reușit surpriza serii de Champions League, după ce s-a impus (3-2) pe terenul celor de la Real...135

22 oct 00:00SportBayern Munchen a făcut spectacol cu Atletico Madrid (4-0)

Bayern Munchen, deținătoarea trofeului, a început perfect noul sezon de Champions League. Bavarezii au câștigat...136

22 oct 00:00SportNovak Djokovic nu va participa la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, a decis să nu participe la turneul ATP Masters 1.000 de...141

22 oct 00:00SportPele, fericit că este ''lucid'' la aproape 80 de ani

"Regele" Pele, legenda vie a fotbalului, a afirmat că este fericit să fie încă "lucid" la cei aproape 80 de ani,...155

Local
22 oct 23:10LocalPolițiștii constănțeni, de vorbă cu adolescenții

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Biroului...362

22 oct 23:08LocalCând la BORD ai luat ALCOOL, Poliția te ia... DOMOL!

Patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 4 și un jandarm din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, la...495

22 oct 23:08LocalCinci AGENȚI ECONOMICI, în ATENȚIA POLIȚIEI, la Constanța

747

22 oct 23:07LocalCORONAVIRUS: 2 NOI DECESE, la Constanța

Până miercuri, 21 octombrie a.c., 6.065 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În Constanța au...816

22 oct 23:07LocalDouă unități de învățământ din județul Constanța își modifică scenariile de funcționare

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat, miercuri, 21 octombrie a.c., Comitetul Județean...637

22 oct 23:08LocalSe lucrează pe străzile Hatman Luca Arbore și Mihai Viteazu

Echipele SC Confort Urban SRL au acționat astăzi cu utilaje pentru frezarea zonei carosabile pe strada Hatman Luca...337

22 oct 23:09LocalANCHETĂ la COSTINEȘTI: Au FURAT motorul unei BĂRCI

În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...386

22 oct 23:09LocalCONDAMNAȚI pentru BĂTĂI și SCANDALURI, la Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, la data de 20 octombrie a.c., au identificat un bărbat,...663

22 oct 23:09LocalSpitalul Mangalia, dotat cu aparatură și echipamente medicale, finanțate din fonduri UE

435

Politică
22 oct 00:00PoliticăTurcan: Alegerea domnului Iordache este nelegală; cine l-a votat şi-a vândut sufletul

Vicepremierul Raluca Turcan consideră nelegală alegerea lui Florin Iordache la preşedinţia Consiliului Legislativ...142

22 oct 00:00PoliticăLudovic Orban: Ritmul de creştere a numărului de persoane infectate se va reduce

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, la Piteşti, că, din evaluările pe care le deţine, ritmul de creştere a...142

22 oct 00:00PoliticăCiolacu: La PSD nu o să candideze nicio persoană trimisă în judecată. Se face un nou control al listelor

144

22 oct 00:00PoliticăAurescu, către românii din SUA: Există posibilitatea de a vota prin corespondenţă; luaţi în considerare opţiunea

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj către românii din Statele Unite ale Americii să ia...133

22 oct 00:00PoliticăRoman (PNL): Atacăm la CCR alegerea lui Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ

Liberalii vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) alegerea deputatului PSD Florin Iordache la şefia...143

22 oct 00:00PoliticăSenat: Radu Oprea, noul lider de grup al senatorilor PSD

139

Interviuri
6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2266

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

HoriaConstantinescu a candidat din partea PPU-SL la Primăria Constanța, însă nu a reușit să obțină decât 4 800...6582

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

2732

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...2517

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

Constanța a votat pentru schimbare și a optat pentru Vergil Chițac și Stelian Ion, care au obținut 28,48%,...2247

1 oct 00:07InterviuriVasile Delicoti vrea să facă din POARTA ALBĂ o comună MODEL

2755

Monden
22 oct 00:00MondenDominic West va interpreta rolul prințului Charles în două sezoane „The Crown“

Actorul englez Dominic West, cunoscut din filme ca „Mona Lisa Smile” şi „The Square”, se află în negocieri...146

22 oct 00:00MondenMiley Cyrus anunţă că lucrează la un album de coveruri Metallica

Miley Cyrus lucrează în prezent la înregistrarea unui album de coveruri după piesele trupei Metallica, relatează...141

22 oct 00:00MondenFranciza „Fast and Furious“ se va încheia după difuzarea celui de-al 11-lea film din serie

143

22 oct 00:00MondenPaul McCartney va lansa în decembrie un nou album solo

Paul McCartney va lansa în luna decembrie albumul ''McCartney III'', o nouă colecţie de piese compuse de-a lungul...136

22 oct 00:00MondenAlbumul „No Need To Argue“ al trupei The Cranberries, reeditat în versiune remasterizată

Albumul "No Need To Argue" al trupei irlandeze The Cranberries, care conţine hitul "Zombie" şi este cel mai bine...140

22 oct 00:00MondenSolistul trupei The Cure şi rapperul Skepta apar pe noul album al grupului Gorillaz, ce va fi lansat vineri

136

Mapamond
22 oct 00:00MapamondOxfam: Condiţiile din tabăra provizorie de migranţi din Lesbos sunt mai proaste decât cele iniţiale

Organizaţia umanitară Oxfam a criticat condiţiile dintr-o tabără de corturi provizorie pentru refugiaţi şi...143

22 oct 00:00MapamondCoronavirus: Cehia raportează un record de 12.000 de cazuri noi de infectare. Ucraina - 141 de decese

Cehia a raportat miercuri un număr de 11.984 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ zilnic,...134

22 oct 00:00MapamondCoronavirus: Brazilia va adopta un vaccin chinezesc în pofida polemicii din jurul acestui tratament

132

22 oct 00:00MapamondTurcia: Captură masivă de cocaină pe o navă din Brazilia

Autorităţile din Turcia au capturat 220 de kilograme de cocaină pe o navă ce a sosit din Brazilia într-un port pe...136

22 oct 19:31MapamondCoronavirus: Rusia - record de 15.700 de noi cazuri şi 317 decese; Kremlinul nu pregăteşte măsuri de izolare

Rusia a înregistrat miercuri un număr record de 15.700 de noi infecţii de coronavirus şi de 317 de decese legate de...140

22 oct 00:00MapamondPandemia de COVID-19 accentuează scăderea ratei natalităţii în Japonia

Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în Japonia s-a adâncit într-un ritm şi mai alert în timpul pandemiei de...136

Sănătate
22 oct 00:00SănătateSuferi de reflux gastroesofagian? Soluții pe care le poți încerca

Dintre numeroasele afecțiuni ale tractului digestiv, refluxul gastroesofagian este cea mai frecventă, având...138

22 oct 00:00SănătateMituri și adevăruri despre alimentele congelate

Există numeroase mituri cu privire la alimentele congelate, iar majoritatea dintre acestea sunt legate de păstrarea...135

22 oct 00:00SănătateCe beneficii are ceaiul de rozmarin și cum se prepară

142

22 oct 00:00SănătateAlimente permise și alimente interzise atunci când ai laringită

Laringita este o afecțiune de sezon, care presupune inflamația mucoasei laringelui și se manifestă prin tuse,...139

22 oct 00:00SănătateDieta în 2020: ce regimuri alimentare sunt mai indicate decât altele

Ce trebuie să mănânci ca să slăbești? Nutriționiștii spun că în 2020 e timpul să lăsăm în urmă dietele...138

22 oct 00:00SănătateSfaturi la îndemână împotriva durerilor de cap

Potrivit statisticilor, ne confruntăm cu o durere de cap intensă cel puțin o dată în viață. Deși aceasta trece...134

22 oct 00:00SănătateCare sunt uleiurile esenţiale recomandate în sezonul rece

Aromaterapia poate ajuta la tratarea afecțiunilor care apar cu precădere iarna, precum virozele și bronșita. Dintre...135

22 oct 00:00SănătateStudiu: Acupunctura reduce durerile de cap asociate cu migrena

Comparativ cu metodele obișnuite de tratare a migrenei, acupunctura reduce eficient intensitatea durerilor de cap,...136

22 oct 00:00SănătateTulburări de somn: ingredientele din produsele naturale care chiar funcționează

139

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT