Jitiile din presa si marlanii din fotbal. Sau invers

Nu m-a mirat eliminarea echipelor româneşti din competiţiile europene. La fel cum n-o să mă mire nici umilinţele pe care o să le încaseze singura trupă care nu a prestat până acum, CFR Cluj. La fel, nu mă miră nici prestaţia de presari a unor foşti colegi de redacţie. Ia omul o poză furată de la mine de către televiziunea cu nume de zeu, citând ca sursă hoţul, o dată, de două ori, şi chiar după ce i s-a spus deja că "băi, e furăciune!", de trei ori. Nu contează, aşa-i în tenis. Azi, diminutivul Botezătorului are alt material, despre un scandal la o primărie, subiect care, aşişjderea, nu era ştire, ci exclusivitatea proprie şi personală a ziarului la care trudesc. Schimbă două vorbe, dă un telefon şi gata subiectul. Dă-i dreacu de foşti colegi, m-am ajuns, sunt jmecher. Cre' c-o fi gândit el, că de ştiut ştiu doar că e o jitie. La fel cum ştiu că onor ziarul cu nume diametral opus noţiunii de noapte este reminiscenţa, prin excelenţă, a celei mai abjecte experienţe jurnalistice din România. Pe care o duce, mândru, până la capăt. Iar după ce îmi spun primari, oameni de afaceri, parlamentari şi tot ce are vreo legătură cu viaţa publică din Constanţa, nu o mai duce mult, pentru că ce e putred trebuie, până la urmă, aruncat. Până acum, am vorbit de fotbal. Sau nu? Acum, despre mârlani. Mârlani ca Dumitru Bucşaru, care s-a pişat, scurt şi cu jet, peste speranţele iubitorilor de fotbal din România şi a dus dracului Unirea Urziceni. Sau ca Marian Iancu, care spunea că nu a simţit în viaţa lui vreodată mai pregnant simţirea că echipa sa va trece de gigantul Manchester City. Aşa o fi simţit şi la puşcărie? Sau ca Becali, care anunţa că le dăm 2-3 elveţienilor şi doar Zeul Fotbalului a decis ca Steaua să meargă mai departe, deşi am fost varză călită. Până la urmă, nici nu mai ştiu care sunt jitii sau mârlani. Dar au acelaşi aluat.