REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Jitiile din presa si marlanii din fotbal. Sau invers

Jitiile din presa si marlanii din fotbal. Sau invers

Replica API 27 august 2010 | 00:00 301

Nu m-a mirat eliminarea echipelor româneşti din competiţiile europene. La fel cum n-o să mă mire nici umilinţele pe care o să le încaseze singura trupă care nu a prestat până acum, CFR Cluj. La fel, nu mă miră nici prestaţia de presari a unor foşti colegi de redacţie. Ia omul o poză furată de la mine de către televiziunea cu nume de zeu, citând ca sursă hoţul, o dată, de două ori, şi chiar după ce i s-a spus deja că "băi, e furăciune!", de trei ori. Nu contează, aşa-i în tenis. Azi, diminutivul Botezătorului are alt material, despre un scandal la o primărie, subiect care, aşişjderea, nu era ştire, ci exclusivitatea proprie şi personală a ziarului la care trudesc. Schimbă două vorbe, dă un telefon şi gata subiectul. Dă-i dreacu de foşti colegi, m-am ajuns, sunt jmecher. Cre' c-o fi gândit el, că de ştiut ştiu doar că e o jitie. La fel cum ştiu că onor ziarul cu nume diametral opus noţiunii de noapte este reminiscenţa, prin excelenţă, a celei mai abjecte experienţe jurnalistice din România. Pe care o duce, mândru, până la capăt. Iar după ce îmi spun primari, oameni de afaceri, parlamentari şi tot ce are vreo legătură cu viaţa publică din Constanţa, nu o mai duce mult, pentru că ce e putred trebuie, până la urmă, aruncat. Până acum, am vorbit de fotbal. Sau nu? Acum, despre mârlani. Mârlani ca Dumitru Bucşaru, care s-a pişat, scurt şi cu jet, peste speranţele iubitorilor de fotbal din România şi a dus dracului Unirea Urziceni. Sau ca Marian Iancu, care spunea că nu a simţit în viaţa lui vreodată mai pregnant simţirea că echipa sa va trece de gigantul Manchester City. Aşa o fi simţit şi la puşcărie? Sau ca Becali, care anunţa că le dăm 2-3 elveţienilor şi doar Zeul Fotbalului a decis ca Steaua să meargă mai departe, deşi am fost varză călită. Până la urmă, nici nu mai ştiu care sunt jitii sau mârlani. Dar au acelaşi aluat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218