REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

John Prine, o legendă a muzicii country-folk americane, spitalizat în stare critică

John Prine, o legendă a muzicii country-folk americane, spitalizat în stare critică

Replica API 31 martie 2020 | 00:00 888

John Prine

Sursa foto: John Prine / Facebook

Cântăreţul şi textierul John Prine, considerat o legendă a muzicii country-folk americane, recompensat cu trei premii Grammy, inclusiv cu un trofeu pentru întreaga carieră la începutul acestui an, a fost internat în stare critică şi prezintă simptome de COVID-19, a anunţat familia artistului prin intermediul unui mesaj publicat duminică pe Twitter, relatează variety.com, citat de Agerpres.

"După apariţia bruscă a simptomelor de COVID-19, John a fost spitalizat joi (26 martie). A fost intubat sâmbătă seară şi primeşte în continuare îngrijiri medicale, dar starea lui este critică", se afirmă în mesajul online publicat de familia Prine.

Mai mulţi reprezentanţi ai industriei muzicale americane, dar şi celebrităţi din alte sectoare din showbiz, au reacţionat la aflarea acestor informaţii prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

"Vă transmit dragostea mea fiecăruia dintre voi. Să sperăm că totul va fi bine", a scris pe Twitter cântăreţul şi chitaristul Jason Isbell.

"Îi adresez lui John toate gândurile pozitive care mi-au mai rămas", a scris pe aceeaşi reţea de microblogging şi prezentatorul de televiziune Seth Meyers.

"Fă-te bine cât mai repede, John!", a adăugat actorul Mark Hamill.

"Curaj, frumosule Johnny! Avem nevoie de tine alături de noi pentru mai mult timp. Ne-ai oferit atât de multe şi eşti atât de iubit. Mă rog pentru tine şi pentru soţia ta, Fiona, în această seară şi în fiecare zi până ce te vei face bine", a scris cântăreaţa Brandi Carlile într-un alt mesaj online.

Soţia artistului american, Fiona Whelan Prine, care îi este şi manager, a fost diagnosticată cu noul coronavirus. În momentul în care anunţul contractării virusului a fost făcut public, printr-un mesaj publicat pe Instagram pe 19 martie, Fiona Whelan Prine a dezvăluit că ea şi soţul ei au fost testaţi şi s-au plasat în carantină în reşedinţa cuplului, locuind în camere separate.

John Prine, în vârstă de 73 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi compozitori americani din ultimii 50 de ani şi a continuat să înregistreze albume şi să susţină turnee până de curând. Artistul american a învins cancerul de două ori - prima dată la sfârşitul anilor 1990 şi a doua oară la începutul anilor 2010.

John Prine şi soţia lui locuiesc de mulţi ani în oraşul Nashville. Comunitatea muzicală locală a suferit deja o pierdere grea duminică, odată cu decesul starului country Joe Diffie, care a murit din cauza noului coronavirus.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218