REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
5.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Jude Law, în discuţii pentru rolul căpitanului Hook într-o versiune live-action a filmului ''Peter Pan''

Jude Law, în discuţii pentru rolul căpitanului Hook într-o versiune live-action a filmului ''Peter Pan''

Replica API 9 iulie 2020 | 00:00 908

Jude Law se află în discuţii pentru a interpreta rolul clasicului personaj Disney căpitanului Hook, într-o versiune live-action a filmului "Peter Pan", intitulată "Peter Pan & Wendy", au declarat surse pentru revista Variety, citată de Agerpres.

Jude Law

David Lowery, cunoscut pentru filme ca "Pete's Dragon" sau "A Ghost Story", este cel care va semna regia acestui proiect. Lowery a contribuit la scrierea scenariului alături de Toby Halbrooks, iar Jim Whitaker li se va alătura în calitate de producător.

Clasicul film de animaţie Disney din 1953 continuă să fie cea mai reuşită adaptare a romanului J. M. Barrie despre Peter Pan, băiatul care îşi petrece copilăria eternă pe insula Neverland, notează Variety. Multe alte studiouri şi-au realizat propriile versiuni pentru micul şi mare ecran, printre care "Hook", în regia lui Steven Spielberg, sau "Pan", în regia lui Joe Wright, însă fără succes la box-office.

Dacă Law va fi cooptat în echipă, el va călca pe urmele lui Dustin Hoffman, Jason Isaacs şi, cel mai recent, Garrett Hedlund, care l-au interpretat pe faimosul personaj negativ în ecranizările anterioare.

Potrivit surselor citate de Variety, lansarea va avea loc în cinematografe, fără a urma traseul spre difuzarea pe serviciul de streaming Disney Plus.

Disney a avut în 2019 un an foarte bun pentru adaptări live-action, atât "Aladdin" cât şi "The Lion King" încasând un miliard de dolari pe plan global la box office. Succesul de care s-a bucurat "Aladdin" a inspirat Disney să înceapă deja să lucreze la o continuare.

Law a putut fi văzut recent în serialul HBO "The New Pope" şi în "The Rhythm Section", al Paramount. Actorul urmează de asemenea să reia rolul lui Dumbledore în viitorul film din seria "Fantastic Beasts and Where To Find Them".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920