REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Jumătate din constănţeni vor primi subvenţii pentru căldură de la primărie

Jumătate din constănţeni vor primi subvenţii pentru căldură de la primărie

Replica API 19 octombrie 2011 | 00:00 152

În cadrul conferinţei de presă organizată ieri, la Primăria Constanţa, primarul Radu Mazăre a anunţat că jumătate din numărul familiilor din Constanţa va plăti gigacaloria la fel ca anul trecut, fără majorări. "În Constanţa, într-adevăr, este cel mai mare preţ din ţară, cu următoarea specificaţie: ajutăm jumătate din populaţia Constanţei să plătească la fel ca anul trecut. Noi cheltuim pentru subvenţie la fel cât cheltuiam în anii anteriori, aproximativ 500 de miliarde lei vechi anul acesta. Numai că, în loc să distribuim egal, aşa cum au apreciat primarii din alte oraşe să facă, efectiv să dăm subvenţie şi celui cu Q7 şi BMW X5, la fel cum îi dăm şi mamaei care are 400 de lei pensie, am făcut ceea ce ne-a sugerat preşedintele ţării. A zis să nu mai subvenţionăm egal pe toată lumea, principiul fiind, de altfel, corect. Iar banii pe care îi cheltuiam în subvenţii i-am luat şi i-am redistribuit, astfel încât să acoperim, pentru cei cu venituri mici, ceea ce nu mai dă Guvernul. Eu nu am făcut economie nici un leu, din banii de subvenţii, ca să-i iau şi să-i duc în altă parte. Acoperim, pentru persoanele cu venituri mici, astfel încât aceştia să plătească la fel ca anii trecuţi. Noi dăm ajutoare la jumătate din populaţia Constanţei. Sunt 80.000 de apartamente cu 80.000 de familii, noi dăm ajutoare la 40.000. deci jumătate din populaţia racordată la CET va plăti la fel ca anul trecut", a precizat primarul Radu Mazăre.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108