REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Jurista spitalului prinsă luând şpagă, la un pas de eliberare

Jurista spitalului prinsă luând şpagă, la un pas de eliberare

Replica API 9 mai 2011 | 00:00 398

Nici denunţătoarea nu e curată-lacrimă

Nici denunţătoarea nu e curată-lacrimă

Angajata Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă (SJCU) Constanţa, prinsă în flagrant la sfârşitul săptămânii trecute, la scurt timp după ce a primit mită de la o altă angajată a spitalului, este la un pas de a scăpa ieftin, în sensul că poate fi cercetată în libertate. Acest lucru nu o va scuti, însă, şi de trimiterea în judecată, în cazul în care procurorii vor decide că se impune acest lucru. Carmela Endora Gherghina, având funcţia de consilier juridic în cadrul unităţii spitaliceşti, a fost prinsă în flagrant de procurori şi de ofiţerii DGA, după ce a primit suma de 200 de lei şi o sticlă de whiskey de la Carolina Melente, o angajată care a avut nenumărate abateri disciplinare şi care riscă şă îşi piardă locul de muncă. Jurista a fost reţinută şi prezentată instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Constanţa a decis, însă, că nu se impune arestarea preventivă a inculpatei, hotărând continuarea cercetărilor în stare de libertate, însă cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Constanţa. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel. Dacă şi instanţa superioară va decide cercetarea în stare de libertate, jurista îşi va putea exercita în continuare funcţia în cadrul Spitalului. În schimb, denunţătoarea Carolina Melente se pare că se scaldă în ape ceva mai tulburi. Ea este angajată ca infirmieră la secţia de reanimare, şi a intrat în atenţia comisiei de disciplină de mai multe ori, pentru mai multe nereguli. Unele surse susţin că femeia ar avea legături cu o anumită firmă de servicii funerare, căreia i-ar, "livra" persoanele decedate în incinta spitalului.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614