REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Kaspersky blochează peste 15.000 de site-uri web rău intenţionate, în fiecare zi

Kaspersky blochează peste 15.000 de site-uri web rău intenţionate, în fiecare zi

Replica API 20 ianuarie 2022 | 00:00 536

Specialiştii Kaspersky blochează, zilnic, peste 15.000 de adrese URL de phishing şi escrocherie digitală, în timp ce Google detectează aproximativ 46.000 de noi site-uri web rău intenţionate, în fiecare săptămână, conform datelor publicate, marţi, de compania producătoare de soluţii securitate cibernetică, scrie Agerpres.

Pe acest fond, Kaspersky anunţă că şi-a completat soluţia Digital Footprint Intelligence (DFI) cu un serviciu pentru eliminarea domeniilor rău intenţionate, intitulat Kaspersky Takedown. Acesta oferă o gestionare completă a întregului proces de eliminare a domeniilor cu probleme şi phishing, iar împreună cu soluţia Kaspersky Digital Footprint permite companiilor să răspundă eficient la sursele rău intenţionate sau la ameninţările de tip phishing, care vizează organizaţiile şi clienţii acestora.

"În fiecare săptămână, Google detectează aproximativ 46.000 de noi site-uri web rău intenţionate şi, în fiecare zi, Kaspersky blochează peste 15.000 de adrese URL de phishing şi escrocherie digitală. Dacă o companie nu poate elimina conţinutul dăunător, clienţii săi pot cădea victimele site-urilor web falsificate şi pot oferi atacatorilor acces la informaţiile lor personale şi financiare. Companiile se pot confrunta, de asemenea, cu scurgeri grave de date cauzate de reţelele bot controlate de serverele de comandă şi control (C&C) ale atacatorilor. Toate acestea le pot afecta marca, veniturile şi pot submina încrederea clienţilor. Gestionarea eliminării domeniilor rău intenţionate şi a phishing-ului este un proces complex, care necesită expertiză, timp şi resurse speciale. Datorită experienţei vaste a Kaspersky în cercetarea ameninţărilor şi cooperării pe termen lung cu organizaţiile internaţionale şi agenţiile de aplicare a legii, inclusiv Interpol şi Europol, precum şi cu echipele de răspuns la urgenţe informatice (CERT), Kaspersky Takedown Service va asigura o protecţie eficientă a serviciilor online ale companiilor, dar şi în ceea ce priveşte reputaţia acestora", se arată într-un comunicat al Kaspersky.

Potrivit sursei citate, serviciul poate fi achiziţionat separat sau în cadrul unui abonament Digital Footprint Intelligence.

"În primul caz, clienţii pot trimite cereri de eliminare a anumitor domenii nedorite pe care le-au descoperit prin Kaspersky Company Account, iar în al doilea caz, serviciul DFI va prelua identificarea resurselor rău intenţionate sau de phishing care atacă clientul. Clientul va primi o notificare că a fost identificat conţinut dăunător şi după aceasta poate iniţia procesul de eliminare. Pachetul standard include zece eliminări pe lună şi poate fi personalizat în funcţie de nevoile clientului", precizează compania.

Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică fondată în anul 1997, ce oferă soluţii de securitate şi servicii inovatoare pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autorităţile guvernamentale şi utilizatorii individuali.

Portofoliul companiei cuprinde peste 400 de milioane de utilizatori individuali, precum şi 250.000 de companii-client.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367