REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Kazahstanul, Rusia și Turcia și-au majorat rezervele de aur

Kazahstanul, Rusia și Turcia și-au majorat rezervele de aur

Replica API 24 decembrie 2015 | 00:00 237

Kazahstanul și-a majorat luna trecută rezervele de aur pentru a 38-a lună consecutiv, la 7,03 milioane de uncii, conform datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite Bloomberg. Rusia și Turcia și-au extins de asemenea rezervele de aur în noiembrie, la 44,78 milioane de uncii și, respectiv, 16,39 milioane de uncii. Băncile centrale cumpără metalul prețios după ce prețul unciei de aur scăzut luna trecută cu 6,8%, investitorii anticipând că Rezerva Federală a SUA (Fed) va majora în decembrie rata dobânzii. ”Tendința de majorare a achizițiilor de aur va continua. Statele emergente, cum ar fi Rusia, China și Kazahstan, au nevoie pe termen lung să-și majoreze rezervele de aur din motive strategice”, a apreciat analistul Feifei Li, de la Barclays Plc. Băncile centrale și alte instituții și-au majorat achizițiile de aur în trimestrul trei din 2015 la un nivel ridicat record, pentru a-și diversifica activele, se arată într-un raport al Consiliului Mondial al Aurului (WGC). Kazahstanul are aproximativ 27% din rezervele sale în aur, în timp ce Rusia are 13% și China aproximativ 2%. Cel mai ridicat nivel se înregistrează în SUA - 73%. În 3 decembrie, uncia de aur a scăzut la 1.046,44 dolari, cel mai redus nivel înregistrat din februarie 2010. Marți, uncia de aur se tranzacționa la 1.077,95, conform datelor Bloomberg.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614