REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Kim Jong Un se va deplasa în Rusia pentru un summit cu Putin, anunţă Kremlinul

Kim Jong Un se va deplasa în Rusia pentru un summit cu Putin, anunţă Kremlinul

Replica API 19 aprilie 2019 | 00:00 330

Kim Jong Un

Liderul nord-coreean Kim Jong Un se va deplasa în Rusia la sfârşitul lunii aprilie pentru un summit bilateral cu preşedintele Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul, într-un comunicat, transmit AFP şi Reuters.

'La invitaţia lui Vladimir Putin (...) Kim Jong Un se va deplasa în Rusia pentru o vizită în a doua jumătate a lunii aprilie', se menţionează în comunicat, fără alte detalii.

Întâlnirea va fi prima între Kim Jong Un şi preşedintele rus, ale căror ţări întreţin relaţii prieteneşti. În ultimii ani, responsabili ruşi s-au deplasat în mai multe rânduri în Coreea de Nord, iar oficiali de la Phenian în Rusia.

Acest summit face de mai mult timp obiectul unor speculaţii în media din Rusia, Coreea de Nord şi Japonia.

Cotidianul rus Izvestia a relatat miercuri, citând surse diplomatice, că întâlnirea va avea loc la Vladivostok, lângă graniţa cu Coreea de Nord, înainte de deplasarea lui Putin în China la 26-27 aprilie, la un summit economic.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, compania aviatică nord-coreeană Air Koryo a prevăzut un zbor special spre Vladivostok pentru marţea viitoare.

Kremlinul indicase anterior că summitul era 'în pregătire', dar a refuzat să precizeze data şi locul întâlnirii.

La fel ca Beijingul, Rusia preconizează un dialog cu Phenianul pe baza unei foi de parcurs definite de cele două puteri.

Marţi, Washingtonul a informat că trimisul special american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, urma să fie prezent miercuri şi joi la Moscova, pentru discuţii cu oficiali ruşi, menite să facă să avanseze 'o denuclearizare finală, deplin verificată a Coreei de Nord'.

Cele două întâlniri la vârf Trump-Kim nu au condus la obţinerea unui acord în privinţa denuclearizării Coreei de Nord.

Administraţia Trump a lăsat să se înţeleagă că ar putea avea loc şi un al treilea summit.

SUA au impus în martie o nouă serie de sancţiuni Phenianului din cauza programului nuclear, în urma eşecului summitului din februarie.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920