REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Klaus Iohannis a fixat liniile strategice: obiectivele României când va deține șefia Uniunii Europene

Klaus Iohannis a fixat liniile strategice: obiectivele României când va deține șefia Uniunii Europene

Replica API 30 octombrie 2018 | 01:27 423

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, pe preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, discuţiile axându-se pe subiectul viitoarei preşedinţii a României la Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, au fost abordate teme legate de viitorul UE, viitorul buget al Uniunii post-2020, precum şi despre aplicarea principiului subsidiarităţii. Şeful statului a prezentat priorităţile Preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene şi a subliniat faptul că România va acţiona ca un mediator imparţial şi un facilitator de consens între statele membre ale Uniunii şi instituţiile europene.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile s-au axat, în principal, pe subiectul viitoarei preşedinţii a României la Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, au fost abordate teme legate de viitorul UE, viitorul buget al Uniunii post-2020, precum şi despre aplicarea principiului subsidiarităţii.

"În cadrul întâlnirii, preşedintele României a prezentat priorităţile Preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene şi a subliniat faptul că România va acţiona ca un mediator imparţial şi un facilitator de consens între statele membre ale Uniunii şi instituţiile europene. Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că Preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene va plasa cetăţeanul în prim plan şi se va concentra pe avansarea dosarelor legislative şi nelegislative, pentru a contribui la conturarea unei Uniuni mai puternice, mai democratice, mai aproape de cetăţenii săi şi capabilă să le asigure securitatea şi prosperitatea. În acest context, Preşedintele României a arătat că dialogul cu cetăţenii privind Uniunea Europeană este foarte important şi trebuie să fie intensificat", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, Klaus Iohannis a vorbit despre viziunea ţării noastre privind viitorul proiectului european, subliniind susţinerea acordată pentru consolidarea Uniunii, pe baza valorilor şi principiilor sale fundamentale - unitate, coeziune, solidaritate, tratament egal şi convergenţă.

"În ceea ce priveşte viitorul Cadru financiar multianual post-2020, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că Uniunea Europeană are nevoie de un buget echilibrat, capabil să ofere un răspuns adecvat noilor provocări ale Uniunii, dar şi o finanţare adecvată a politicilor tradiţionale - coeziunea şi agricultura - pentru realizarea obiectivelor europene pe termen lung. În acest sens, preşedintele Românei a reliefat că ţara noastră se va implica constructiv în avansarea acestui dosar important în perioada Preşedinţiei la Consiliul UE", mai arată sursa citată.

La rândul său, preşedintele Comitetului Regiunilor a pledat pentru o politică de coeziune puternică post-2020 şi a subliniat că viitorul buget al Uniunii ar trebui să fie unul eficient, flexibil şi ambiţios pentru a permite Europei să facă faţă provocărilor actuale şi viitoare.

Karl-Heinz Lambertz i-a adresat lui Klaus Iohannis invitaţia de a participa la cel de-al 8-lea Summit European al Regiunilor şi Oraşelor, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 14 -15 martie 2019, preşedintele României acceptând această invitaţie, mai anunţă Administraţia Prezidenţială.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Presedintele Johannis trebuie sa iasa, sa condamne comportamentul abuziv si penal al unui inculpat ca dracnea care duce tara in prapastie si foloseste bogatia tarii in mod partinic si personal numai ca sa scape el de puscarie. Dracnea este presedinte de partid, al unui partid corrupt, la fel de penal ca el, seful PSD. Klaus Johaniss este presedintele Romaniei si trebuie sa apere tara si cetatenii de asaltul penalilor la adresa democratiei!
1
0
Penalul penalilor. Haha haha.
1
2
Foarte bine ca Iohannis se gandeste la prosperitatea cetateanului,adica strict a lui. Ca Romania,nu Iohannis in persoana va fi mediator,e de gandit. Iohannis oricum nu stie ce e sa fii mediator,eventual doar meditator la fizica in Sibiu. Scopul vietii lui este banul si satisfacerea orgoliului personal si sa-si bage picioarele in poporul asta,cam cum era si Basaul.Ma gandesc cu scarba ca si eu l-am votat pe asta.Doamne iarta-ma ,ca mare pacat am facut!
4
2
Singura directie strategica a lui Saptecase e spre Costa Rica.
4
3
Tara vrea referendum in care sa fie LEGE: sa nu mai fim condusi de penali si de HOTI. Legile sa fie facute pentru tara si popor nu pentru toti HOTII care au jecmanit tara si pe noi toti. Si mai vrem legi aspre pentru toti cei care au furat tara: averea TOATA CONFISCATA URGENT si, puscarie grea pentru TOTI HOTII nu ca acum de parca sunt in stabilimente balneare, excursie, vacanta si NU La puscarie! Asta-i bascalie in obrazul celor furati si distrusi. Si nu-i DREPT.
4
3
Daca presedintia Consiliului era a Olandei, ar fi ocupat-o regina ca sef de stat?
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614