REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Kovesi anunţă când vor fi investigate dosarele lui Băsescu

Kovesi anunţă când vor fi investigate dosarele lui Băsescu

Replica API 18 decembrie 2013 | 00:00 154

Dosarele în care apare numele preşedintelui Traian Băsescu vor fi investigate, dar nu mai devreme de sfârşitul anului 2014, când vor fi alegeri prezidenţiale. Anunţul a fost făcut de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a explicat, pentru Adevărul, că Traian Băsescu, în calitate de şef al statului, se bucură de imunitate.

În dosarul "Flota", procurorii au hotărât scoaterea de sub urmărire penală, dar partea din dosar referitoare la preşedintele Băsescu a fost disjunsă. În schimb, în cazul "Casei din Mihăileanu" s-a decis neînceperea urmăririi penale.

"Vor fi investigate de colegii care le au în lucru. Până în acel moment nu se poate efectua urmărirea penală pentru că există acea imunitate pentru preşedintele României. În dosarul "Flota'', faţă de celelalte persoane s-a dat o solutie, care a fost atacată la Înalta Curte sau la instanţa de judecată. A fost respinsă şi a rămas soluţia de netrimitere în judecată definitivă. În momentul în care în aceste dosare se va putea lucra datorită faptului că nu mai există acea imunitate prevăzută de lege, sunt convinsă că colegii vor lucra în dosar", a spus Kovesi.

Sursa: realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218