REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

La Argus Constanţa, fiecare cu AGA lui. Vezi cine sunt noii administratori

La Argus Constanţa, fiecare cu AGA lui. Vezi cine sunt noii administratori

Replica API 19 septembrie 2011 | 00:00 286

Producătorul de ulei "Argus" Constanţa (simbol UARG) s-a transformat în câmp de luptă în ultimele zile, cu doi adversari, omul de afaceri Cătălin Chelu, care controlează aproximativ 44% din societate, şi SIF "Oltenia", cu o deţinere de 32%, conform Bursa.ro. Acţionarii au fost convocaţi, vineri, să aleagă un nou Consiliu de Administraţie, însă reprezentanţii SIF "Oltenia" şi ai fondului olandez "Business Capital for Romania-Opportunity" (n.r. care are peste 6% din UARG), spun că au găsit poarta fabricii încuiată şi că nu au reuşit nicicum să participe la AGA. În aceeaşi situaţie s-au aflat şi administratorii "Argus", Dan Voiculescu şi Radu Constantin (n.r. ceilalţi trei membri ai CA îşi dăduseră demisia anterior), care au şi comunicat situaţia Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), precizând că AGA se va ţine la a doua convocare, sâmbătă. Grupul de acţionari care acuză că le-a fost refuzat accesul în fabrică, a chemat Poliţia, care a făcut un raport constatator. Pe de altă parte, Cătălin Chelu spune că el a participat la AGA, care "s-a ţinut în mod normal". De altfel, "Argus" a publicat pe site-ul propriu hotărârile din cadrul şedinţei de vineri, care au fost transmise şi către BVB şi CNVM. Acest raport nu a fost publicat, însă, de Bursă, în cursul zilei de vineri. Conform site-ul "Argus", noul preşedinte este Edy Gabriel Minjineanu, iar ceilalţi administratori sunt Gheorghe Chirilă, Mihaela Bădoiu, Mihai Brînză şi Marian Onea. Chelu: "Voi face plângere penală împotriva celor de la BVB" Cătălin Chelu ne-a declarat, sâmbătă, că Bursa nu avea dreptul să nu publice raportul "Argus" şi acuză BVB că favorizează SIF "Oltenia". "Voi face plângere penală împotriva celor de la BVB", ne-a spus omul de afaceri, adăugând: "Ce drept aveau ei să nu publice raportul AGA? Au făcut abuz în serviciu". Adversarii lui Chelu spun însă că vor contesta deciziile publicate pe site-ul societăţii. De altfel, ei au mers, sâmbătă, din nou la "Argus", ca să ţină AGA la a doua convocare. "Am mers din nou la societate, însă rezultatul a fost acelaşi", ne-a declarat sâmbătă, reprezentantul fondului "Business Capital for Romania-Opportunity", adăugând: "Poarta era încuiată, însă apăruse un afiş pe care scria " Poartă defectă. Pentru acces, folosiţi poarta auto "" (n.r. Vineri, Cătălin Chelu declarase că a intrat în fabrică pe poarta de acces auto). Cei de la firma de pază ne-au spus că au dispoziţii să nu ne lase să intrăm. Noi am repetat procedura de ieri (n.r. vineri), adică am chemat Poliţia, care a făcut un raport constatator". Cătălin Chelu spune că acţionarii nu aveau ce căuta, sâmbătă, la fabrică, întrucât AGA avusese loc vineri. Potrivit reprezentantului fondului olandez, AGA de vineri nu putea fi ţinută legal fără participarea reprezentanţilor legali, adică a administratorilor. "Ei (n.r. grupul lui Chelu) au susţinut însă că domnul Niculescu (n.r. Dionisie Niculescu), care demisionase din funcţia de administrator, s-a răzgândit şi astfel s-a ţinut Adunarea". Drept răspuns, Cătălin Chelu îi acuză pe Dan Voiculescu şi pe Radu Constantin că au ţinut Consiliul de Administraţie la "Argus" numai în doi membri: "Sunt atât de zeloşi şi de legalişti (n.r. Dan Voiculescu şi Radu Constantin) încât şi-au permis să ţină în doi oameni Consiliul de Administraţie, cu două zile înainte de AGA. Li s-a părut legal?"

Sursa:Bursa.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108