REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

La "bagaje de mână" găseşti şi plasme luate la promoţie de turişti

La "bagaje de mână" găseşti şi plasme luate la promoţie de turişti

Replica API 25 iunie 2011 | 00:00 1545

Unitatea de primiri bagaje din Gara Constanţa adăposteşte cele mai ciudate obiecte. Deşi pe plăcuţa din Gara Constanţa scrie mare "bagaje de mână", în incinta manageriată de firma afaceristului Florin Oprea - "Omaryadoro", care îşi asumă responsabilitatea de a avea grijă de bunurile turiştilor, pot fi zărite plasme de mii de euro, boarfe, biciclete sau rucsăcele. Cum ajung acestea acolo? Simplu! Reprezentanţii firmei susţin că diverşi turişti sosiţi în concediu la mare îşi cumpără echipamente eloctronice la oferte promoţionale de la magazinele de pe litoral, pe care apoi le lasă contracost până la finele sejurului în spaţiul unităţii de primiri bagaje din Gara Constanţa. "Chiar joi unul dintre turişti şi-a lăsat plasma la noi. Anul trecut, s-a întâmplat ca un turist să-şi lase chiar maşina de spălat", a declarat, pentru "Replica" Radu Oprea, reprezentantul firmei Omaryadoro. Conform acestuia, depozitarea plasmelor în incinta magaziei de primire bagaje îi costă pe turişti modica sumă de 8 lei/zi. "S-a întâmplat să înmagazinăm cărucioare de copii, trotinete sau scaune cu rotile. Turiştii trebuie să precizeze perioada în care doresc ca bagajele lor să fie depozitate la noi. În cazul în care depăşesc această perioadă, mai au timp să le ridice în 30 de zile. Pentru fiecare zi în plus faţă de perioada declarată, turiştii trebuie să achite o taxă de 5 lei, pentru bagaje mici şi 8 lei pentru bagaje mari", a mai menţionat Radu Oprea.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218