REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

La Constanţa nu se fură doar Daciile! Hoţii au săltat un Dodge Nitro, două Jaguar X Type, Audi Q7 şi BMW

La Constanţa nu se fură doar Daciile! Hoţii au săltat un Dodge Nitro, două Jaguar X Type, Audi Q7 şi BMW

Replica API 10 iunie 2014 | 00:00 429

Topul maşinilor "evaporate"

Topul maşinilor "evaporate"

Autoturismele se fură, în continuare, la Constanţa. Dacă unele sunt găsite la scurt timp, fie abandonate prin diferite locuri, fie chiar la domiciliile infractorilor, iată că sunt multe care încă au rămas ca "evaporate" în neant. Pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române există o bază de date, unde sunt trecute mii de autovehicule ce au dispărut "fără urmă". Printre acestea se află şi Dacii care au fost furate din Constanţa, dar şi alte mărci, precum Audi, BMW sau Dodge.

Spre exemplu, un autoturism marca Dacia Logan, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare B 62 HTS, fabricat în 2007, a dispărut din judeţul Constanţa la data de 7 mai 2014, şi nu a fost găsit până în prezent. Un alt Logan, de culoare roşie, fabricat tot în 2007, a fost furat pe 8 mai 2014, din Constanţa. Nici Daciile 1310 nu sunt excluse de pe listă, una de culoare gri dispărând încă din 2 iulie 2011, tot de pe raza judeţului nostru. Însă, tot o Dacia 1310 a fost furată şi anul acesta, pe 26 aprilie. Este fabricată în anul 2000, potrivit site-ului Inspectoratului General al Poliţiei Române, şi este albă. Şi lista poate continua cu alte zeci de cazuri de Dacii dispărute de la malul mării, oamenii legii fiind în căutarea făptaşilor. Ajungând şi la alte mărci, observăm că sunt la fel de căutate de către hoţi. Spre exemplu, un autoturism marca Alfa Romeo, negru, fabricat în 2004, a fost furat pe 3 martie anul curent din judeţul Constanţa, în aceeaşi situaţie aflându-se şi un Audi A4, negru, fabricat în 2007 şi furat pe data de 5 iunie 2014.

Maşini de lux, dispărute din Constanţa

Pe lângă zecile de cazuri de furturi de autoturisme, unul recent fiind înregistrat pe 5 iunie anul curent, când a dipărut un Audi A4, observăm că pe lista hoţilor a fost trecut şi un Audi Q7, albastru, fabricat în 2012, cu numărul de înmatriculare B 986 ZAH, care parcă a intrat în pământ din data de 21 martie anul curent. Un alt caz este reprezentat de un autoturism marca Audi A6, albastru, fabricat în 2005, care a fost şterpelit pe 24 aprilie 2014. Şi baza de date a IGPR continuă să ne arate o sumedenie de autorisme furate de la malul mării, printre care şi un BMW X5, albastru, furat încă din data de 24 august 2013, un Dodge Nitro, roşu, fabricat în 2008 şi furat pe 26 iulie 2013, două autoturisme Jaguar X Type, unul verde şi unul negru, fabricate în 2002 şi 2008, furate în 19 august 2013 şi 26 septembrie 2010, un Land Rover Freelander, negru, fabricat în 2002, dispărut pe 29 mai 2013. Pe lista autovehiculelor furate se află şi un moped Bombardier, gri, furat din data de 11 ianuarie 2008, un motocvadriciclu Ducati roşu, furat din iulie 2008, la fel şi o motocicletă Ducati, furată încă din 2006. Şi acestea sunt doar câteva exemple, puse la dipoziţie de către IGPR.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218