La Dervent, o casă a fost strămutată „bucată cu bucată” – primul pas către primul muzeu al satului dobrogean

La 116 kilometri de Constanța, se află cunoscuta Mânăstire Dervent, renumită pentru harul preoților și călugărilor de acolo, pentru posibilitatea de a găsi pacea, liniștea și chemarea sfântă. Însă, puțini știu că acolo se află o casă strămutată și „piatra de temelie” a unui posibil viitor muzeu al satului dobrogean.

În spatele Mânăstirii Dervent, cum cobori la vale puțin pe o potecă de piatră, se întrezărește o clădire ruptă din poveștile bunicii. Prispa mare, fundația înaltă, construită din temelie de piatră, dar și micile decorațiuni din jurul casei, te trimite cu câteva secole în urmă. Este o casă strămutată, originală din Oltina, o așezare din sudul dobrogean, menționată prima oară în 1573.

Dar să începem istoria cu câteva decenii în urmă. Actuala doamnă director al Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru, este în spatele acestei acțiuni de conservare a spațiului istoric dobrogean. Activitatea ei de cercetare a început încă din mijlocul aniilor 70. În perioada 1976-1980, ea a colindat casele din Dobrogea pentru a le vedea starea, apoi să le fotografieze – Ion Corvin, Ostrov, Oltina, Negureni, Lipnița, Bugeac, Dunăreni – sunt doar câteva dintre ele. Nevoia de conservare pentru a le putea arăta românilor și străinilor condițiile în care strămoșii noștri trăiau în regiune, nu conincide cu starea actuală a caselor, cele mai multe fiind modificate, dărâmate sau lăsate într-un grad avansat de degradare. Astfel, cu multe peripeții, Maria Magiru a achiziționat casa din Oltina, de la moștenitorii bătrânilor Deacu, în anul 2004. Ea a fost strămutată „bucățică cu bucățică” până în anul 2011, ținându-se cont de toate regulile științifice, dar cu tehnologie autentică. Chirpicii care nu au făcut față deplasării, au fost reconstituiți de țărani, după reguli și cu materiale autohtone. La fel și oloanele, lemnăria, inclusiv piatra de temelie au fost reconstituite.

„Cunosc comuna Oltina ca pe propria-mi casă. Nu este gospodărie în care să nu mă fi dus de foarte multe ori. În toate casele în care intram mă interesa să constitui colecții muzeale, să adun obiecte care să vorbească despre viața tradițională a locuitorilor Dobrogei. De la familia Deacu din Oltina am cumpărat foarte multe obiecte pentru colecțiile muzeului: costume populare, textile, elemente de interior. Mi-a plăcut casa când am văzut-o. Apoi m-am tot dus pe acolo. Am văzut toate tipurile de case care existau în Dobrogea și făceam dosare de cercetare pe arhitectură, gândindu-mă că - cine știe?!”, a menționat Maria Magiru.

Un stareț cu har, un dobrogean adevărat

Starețul Andrei Tudor este omul care s-a implicat cel mai mult în acțiunea de strămutare a clădirii, el fiind un mare iubitor și conservator al istoriei dobrogene. Practic, orice consideră și chiar are o valoare spirituală, arheologică, a salvat. Dovada stă în fiecare colțișor al Mânăstirii Dervent, care are un obiect, pus foarte bine în valoare, dar care spune și o poveste. Alături de Maria Magiru, am pășit în casa dobrogeană, pe 17 septembrie, cu ocazia Ziua Patrimoniului European. „Nu interesa pe nimeni să investească un minimum - acordarea unui teren - pentru un muzeu al satului, iar după ce l-am cunoscut pe părintele stareț, venind aici pentru restaurarea colecției de icoane de lemn pe care le aveau în dotarea bisericii și discutând cu el situația cercetării și valorificării acestei cercetări, dânsul mi-a spus: „Hai să facem! În spatele clădirii administrative e un teren, îl îngrădesc și facem un muzeu al satului”, a declarat Maria Magiru. Așa că după anii 2000, cei doi au pornit la drum să vadă ce a mai rămas în picioare din vechea cercetare făcută până în 1980. Așa au ajuns la Oltina, și așa a ajuns Oltina la Dervent.

Designul interior – unic în spațiul carpato-danubiano-pontic

„În 2004 casa era cumpărată, în 2005 era strămutată, iar în 2006 era deja (re)înălțată la Dervent. În 2011 era gata și „mobilierul” interior, făcut nu din lemn, ci din lut. „În Dobrogea, noi nu avem un mobilier din lemn, creație artistică precum în celelalte zone, precum: Transilvania, Moldova, Oltenia... În Dobrogea, mobilierul tradițional se bazează tot pe pământ. Avea în camera de zi un pat din pământ bătut, iar în capul patului era soba oarbă care era alimentată din tindă, care era un fel de bucătărie, unde era un al doilea pat, tot din pământ bătut. O influență modernă se resimțea în „camera curată” unde țăranul avea patul cu tăblii, o masă cu patru picioare, lada de zestre plină cu țesături și cu zestrea pregătită pentru fata de măritat, un tip de sobă altfel decât celelalte, mai prețioasă, cu anumite forme.”, a continuat Maria Magiru.

Sub prispa lată, de lemn, lată îndeajuns să privești împrejurimile calde și varza crescută în condiții naturale la câțiva metir, se află beciul, fix în fundația casei – spațios, plin de obiecte utile țăranului pentru a ara, pentru a călca pe struguri, pentru a scurge zeama din struguri, un scaun de rezervă, dar și multe alte unelte. În mijlocului beciului, se află stâlpul de suținere, original, strămutat de la Oltina, în condiție perfectă. Ieșim din răcoarea beciului și urcăm treptele pentru a intra în holul casei. Mirosul de naftalină se resimte, dar este datorită lânei care se află în casă și trebuie protejată. Nu există cameră în casă, care să nu aibă o icoană la loc de cinste. Țăranul dobrogean avea afinitate și o modestie cruntă, dar trăia cu frica lui Dumnezeu. Podeaua, acoperită de rogojini și carpete pentru a nu călca direct pe pământ, susține o istorie frumoasă, caracterizată printr-un pat imens, din pământ, dintr-o parte în alta a camerei, dar cu soba la un capăt. Iarna, dacă era frig, toți membrii familiei se strângeau în camera respectivă, și dormeau împreună. Războiul de țesut, din partea opusă, ne amintește cu drag de bunici. În spatele războiului, unde se află scaunul, stă atârnată de perete o bucată de material. Este pentru tărancă, să se sprijine când lucrează, să nu stea cu spatele direct pe răcoarea peretelui. Bucătăria, micuță, dar plină de obiecte, parcă ducea lipsa unei bătrâne care să scoată pâine caldă din cuptor. În rest, atmosfera este exact cum ar trebui. „Camera curată”, singura cameră cu atenție specială, unde patul din tăblie privește spre soba elegant construită, cu modele clare, fine și unice, unde oglinda privește către mașina de cusut, unde hainele de sărbătoare și de zi sunt așezate cu grijă, în așteptarea tăranului să se îmbrace, iar lada de zestre așteaptă fata să se mărite. Nici podeaua nu duce lipsă de atenție – preșuri elegante definesc camera. „Tot ceea ce vedeți este adus de țăranii din satele din zonă. Nu am adus nimic din colecția Muzeului de Artă Populară. Noi ne-am oferit doar sprijinul de specialist”, a spus cu mândrie și bucurie în ochi Maria Margiu.

Cine a suportat costurile?

Mânăstirea. Chiar dacă cu timpul, din fericire, Consiliul Județean Constanța a decontat cheltuieala făcută, durata a fost foarte mare pentru a realiza proiectul. Poate, ar fi fost altfel dacă banii existau dinainte și s-ar fi putut bucura turiștii de casa, căci abia anul acesta casa a fost definitivată. O casă din Râmnicu de Jos, cu prispă fără foișor, care îi va aduce un omagiu primului stareț al mănăstirii Dervent, părintele Elefterie, a cărui familie s-a tras și a locuit acolo, dar și o casă veche de Ostrov urmează să completeze peisajul de la Dervent. Maria Margiu a spus că există în discuții și o a patra casă, dar care vrea să o păstreze secret până în momentul în care va fi posibilă „aducerea” ei lângă casa originală din Oltina. Starețul Andrei a reușit să facă rost de o fântână superbă, care se află acum în dreapta casei, la marginea pădurii, dar care va fi poziționată în mijlocul „satului” care va fi construit acolo. Da, asta înseamnă că la Dervent o să avem primul muzeu al satului dobrogean. Să sperăm că acum, după dovada că se poate, cu ambiție și cu oamenii care trebuie, autoritățiile vor fi mult mai deschise la conservarea istoriei lor. „Autoritățiile să dea niște bani pentru casa a doua și trebuie să o facă”, este afirmația pe care o susține directorul muzeului și este normal să se întâmple.

Claudia CORBU