rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

La dezbaterea pe bugetul oraşului Cernavodă nici primarul n-a fost prezent, nici cetăţenii n-au dat buluc!

În urmă cu câteva zile, cotidianul Replica de Constanţa prezenta bugetele câtorva localităţi, mai exact cum anume au gândit primarii că urmează să chletuie banul public în anul 2017. Bugetele nu au fost însă aprobate în multe dintre localităţi, abia acum câteva zile fiind organizată, spre exemplu, o dezbatere publică în oraşul Cernavodă, pe seama proiectului de buget. Amintim că oraşul Cernavodă pare, comparativ cu multe localităţi mari din judeţul Constanţa, campion la capitolul buget. Astfel, sunt previzionate chletuieli totale, aferente anului 2017, în cuantum de 103.695.734 lei. Menţiune: Cernavodă raportează şi un excedent din anii anteriori, în sumă de 18.907.800 lei. conform proiectului de buget, pentru Învăţământ se va aloca suma de 13.620.333 lei, la Sănătate – 3.038.000 lei, la Cultură, recreere şi religii – 7.887.800 lei (din care, pentru Casa de Cultură sunt alocaţi 1.391.000 lei, pentru Sport – 2.300.000 lei, iar pentru Întreţinere grădini publice – 3.470.000 lei!).

Tot la capitolul Cultură, recreere şi relugii, atrage atenţia suma „simbolică” ce urmează să fie alocată muzeului: 16.500 lei, în timp ce bibliotecile primesc – 20.300 lei. La capitolul Serviciu de asistenţă socială, inclusiv cămin de bătrâni şi centru pentru copii, suma estimată este de 4.244.000 lei. Pentru iluminatul public, suma alocată este de 870.000 de lei. Suma este prinsă într-un total de 49.418.685 lei, aferent Capitolului Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică. La capitolul Protecţia mediului şi salubritate, suma alocată este de 3.550.000 lei, în timp ce la Transporturi – pentru drumuri şi poduri este prognozată suma de 1.000.000 lei, iar pentru străzi – 1.700.000 de lei (iar în cazul oraşului Cernavodă, străzile chiar necesită intervenţie urgentă, ele reprezentând un amalgam de petice şi gropi!).

Revenind la dezbaterea organizată de administraţia publică, facem precizarea că la ea nu a participat primarul Liviu Negoiţă, fiind în schimb prezent consilierul personal al acestuia, fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache. Dezbaterea nu a suscitat prea mare interes în rândul cetăţenilor, numărul celor prezenţi fiind ridicol de mic. Chiar şi aşa, Iordache a transmis salutul primarului absent şi a început să vorbească despre buget şi alocările bugetare, cu ajutorul unui videoproiector. La o întrebare a unui cetăţean, acesta a menţionat însă că nu este pregătit şi pentru întrebări la care are de oferit răspunsuri detaliate. La dezbatere au fost prezenţi şi consilieri locali, între care Mariana Mircea şi Marian Sava, cel din urmă pregătindu-se să devină director al SC Utilităţi Publice.

A.C.

AUDIO:

sâmbătă, 18 martie 20172236
Comentarii

12Filip(20 mar 20:42)
De ce nu s a relatat luarea de cuvant radicala si critica a lui Gabriel Mascas in legatura cu bugetul intocmit cu scop fraudulos ??? Va e frica de Mascas ca de dracu !
21Retentia(17 mar 22:36)
Sugi pula cucule
214medgidian(17 mar 22:00)
Iordache e mai hot ca Hansa insa il abureste pe Negoita cum facea la Medgidia si au fost condamnati altii in locul lui.Ai grija dom.primar ca nu stii pe cine tii apropiat si o sa plangi si tu ca fostul primar Hansa
18detacan(17 mar 21:45)
De unde are Ardeleanu Ion loc de casa in cartierul nou? acolo creste caini!
17Pe primar al doare cucu(17 mar 20:26)
ce drecu ati ales pe cocalaru asta, asta este camatar de meserie , bani face de la .... nu vrea sa puna mana pe banii publici sa al salte DAN
110Un simplu om!(17 mar 19:37)
Sa dai buluc??? Cei care au dat si au indraznit sa vorbeasca au fost acuzati de domnul iordache ca aduc in discutie acuze politice cand nu a fost nici vorba de asta!!!! Mariana mircea a facut niste mentiuni constructive si Marian Sava a explicat din punctul meu de vedere pe intelesul tuturor anumite proiecte de buget ale primarie, dar iordache s-a grabit sa incheie sedinta. Cat despre caminul de batrani este un lagar! Pacat ca cernavodenii nu urca ca simpli vizitatori sa vada conditiile de acolo. Doar cu gura nu ne implicam. Faceti poze peste tot unde sunt nereguli si dati la ziare .dar ...
116cernavodeanu(17 mar 18:23)
Pai de ce sa fie primarul, cand sforile le trage Iordache ? Aduce toata gasca de la Medgidia ! Acum se pregateste sa-l aduca pe paun la Caminul de Batrani . Acest paun este ala de la adpp, cel care a fraudat salile de sport... Domnule Primar, macar la Caminul de Batrani puneti un Cernavodean ! V-am votata cu speranta ca sinteti Solutia Corecta pentru Cernavoda !
46zau(17 mar 15:18)
pai de ce nu a explicat contabila Lungu ca va facea praf ,mai ales ca stie si karate .La sanatate bugetul e foarte mic mai rumegati doamna contabila si mai puneti
mai mult...Politică
23 aug 00:12PoliticăPrimăria Constanța - raport favorabil măsurii privind gratuitate pentru elevi și studenți la transportul public

Se va acorda sau nu gratuitate la transportul local pentru elevi și constănțeni? Aceasta e întrebare la care va...67

22 aug 00:09PoliticăIată câți bani dă primăria Mangalia pe evenimente541
22 aug 00:09PoliticăDirectorul Loteriei Române, Mihai Păduraru, a fost demis după numai zece zile de la numire297
22 aug 00:09PoliticăDaea: Nu există nimic oficial cu privire la respingerea grâului românesc; Portul Constanța are un sistem de monitorizare a calității

Autoritățile române și reprezentanții traderilor susțin că nu există nicio informație oficială cu privire la...521

22 aug 00:00PoliticăPreședintele PNL a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Spaniei239
22 aug 00:00PoliticăTăriceanu: Trebuie pus un management profesionist la Tarom, e in picaj; celelalte companii aeriene prosperă320
22 aug 00:00PoliticăCFR Marfă pierde zilnic 280.000 de lei din cauza vagoanelor dezafectate

Din cauza vagoanelor scoase din uz, CFR Marfă a acumulat către CFR SA o datorie de 170 milioane de lei, spune,...332

22 aug 23:59PoliticăDirectorul general al Tarom a demisionat386
21 aug 00:00PoliticăCamera Deputaţilor cumpără pachete şi licenţe Software în valoare de peste 361.000 lei211
21 aug 00:00PoliticăVictor Ponta, despre situația de la TAROM: Angajații, sătui de abuzuri, își caută refugiu în companiile private

Deputatul Victor Ponta consideră că, din cauza "abuzurilor" și a "lipsei de perspectivă", piloții și personalul...293

21 aug 00:00PoliticăCorlățean: Idealul unității naționale este cât se poate de legitim229
21 aug 00:00PoliticăTudose: ANAF a demarat verificări la două din băncile care activează în România și nu sunt pe profit275
Vremea
20.9°19.9° - 20.9° marţi, 22 august 2017
cer seninUmiditate: 0%
Vânt: 10.06 m/s din NNV
Presiune: 1023.18 milibari

Loto
6/4951930324648
5/40102129323330
joker142338404418
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 aug 00:00SportDumitru Dragomir, trimis în judecată pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, alături de societatea RCS&RDS și alte șase...67

22 aug 00:00SportDezvăluiri incredibile ale lui Oprița: "La pauza meciului cu Steaua, a intrat în vestiar și ne-a jignit"

Daniel Oprița este în plin scandal cu patronul lui Juventus București, Ionel Ciuclea, pe care îl acuză că a intrat...846

22 aug 00:00SportAlin Toşca ar putea pleca de la Betis. Este dorit în Serie A

Venit în urmă 6 luni la Betis, Alin Toşca ar putea pleca în curând de la formaţia spaniolă. Potrivit celor de la...282

22 aug 00:00SportClasamentul WTA - Simona Halep rămâne pe locul 2, la cinci puncte de lider

Românca Simona Halep se menține pe locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis...361

Local
23 aug 00:00LocalPrima expoziţie de fotografie subacvatică din Europa, vernisată la Vama Veche

Pe 24 august, de la ora 17:30, în piscina de la Vila Maris din Vama Veche se va vernisa, pentru prima dată în...56

23 aug 00:00LocalLuptă cruntă la Constanța! Începe URBAN LEGEND

Ajunsă la cea de-a doua ediție din acest an, singura gală de MMA Strike și K1 din România îi va avea în ring pe...68

23 aug 00:00LocalSe apropie termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale

Aducem la cunoștința persoanelor care au ales să achite impozitele și taxele locale în două rate egale că se...64

23 aug 00:00LocalDoi șoferi prinși la volan fără permis de conducere!

Polițiștii din cadrul Secției 4 Rurale Medgidia, la data de 21.08.2017, ora 16.55, l-au depistat pe Vasilică S., în...56

23 aug 00:00LocalUn salvamar s-a accidentat pe plaja Cazino din Mamaia

Anchetă în cazul unui salvamar care s-a accidentat pe plaja Cazino din Mamaia. Potrivit reprezentanților din cadrul...57

23 aug 00:00LocalConstanța Cube Days - cel mai mare concurs de cub Rubik de la malul mării

Constănțenii au avut parte de ceva inedit la malul mării, în weekendul care tocmai s-a încheiat, 19-20 august. La...56

23 aug 00:00Local"Afaceri" la Băneasa: au vândut oile pe care le furaseră de la o stână

George Ecluci, Iulian Ciobanu și Ionuț Aurel Gheorghe au ajuns în atenția oamenilor legii după ce au furat 4 oi și...54

23 aug 00:00LocalMinor prins la volan, în Eforie!

Teribilism! Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, la data de 21.08.2017, ora 03.10, l-au depistat pe...59

23 aug 00:00LocalDin ciclul: "Poliția nu are dreptul să mă legitimeze din senin!" Oare?!

Unul dintre subiectele ce stârnesc păreri peste păreri este legat de drepturile cetățeanului când ajunge față...71

22 aug 14:34LocalDoleanțele constănțenilor: curățenie și aer condiționat în autobuzele RATC!

Transportul public în comun din Constanța îi nemulțumește pe mulți dintre cei care călătoresc cu autobuzele...616

Monden
23 aug 00:00MondenBeyonce, într-o formă fizică de invidiat la doar două luni după ce a devenit mamă de gemeni

În urmă cu două luni, Beyonce a născut gemeni. De atunci și până acum, cântăreața și-a recăpătat silueta....57

23 aug 00:00MondenMădălina Ghenea a slăbit 6 kilograme după naștere. Ce mănâncă actrița pentru a se îngrășa

Mădălina Ghenea a slăbit 6 kilograme după naștere, însă actrița nu este mulțumită de acest lucru, motiv pentru...61

23 aug 00:00MondenMesajul lui Smiley după ce s-a spus că are o relație cu Gina Pistol

Mesajul lui Smiley după ce s-a spus că are o relație cu Gina Pistol a apărut pe contul de socializare al artistului,...65

23 aug 00:00MondenMarcel Toader părăsit și de cea de-a șasea soție. Maria Constantin a depus deja actele de divorț.

În 2015 când Marcel Toader se însura pentru a șasea oară cu cântăreața de muzică populară Maria Constatin,...71

23 aug 00:00MondenTrupa Vunk a lansat piesa „Stai lângă mine“. „Mi-am dorit sa regizez eu clipul”

Trupa Vunk a lansat piesa Stai lângă mine , cel de-al patrulea single lansat de pe noul album Vunk, “Extrovertit”...51

23 aug 00:00MondenActorul George Caroll a fost înjunghiat mortal pe stradă. Avea doar 42 de ani

Actorul George Caroll a fost înjunghiat mortal pe stradă. Soția acestuia este în stare de șoc și a transmis un...68

23 aug 16:15MondenA fost aleasă Miss World după ce a fost violată

Frumoasa Linor Abargil a fost aleasă Miss World, pe când avea doar 18 ani. Abia după faimosul concurs întreaga lume...57

23 aug 00:00MondenÎți mai aduci aminte de „Betty cea urâtă”? Transformarea incredibilă a actriței Ana María Orozco

Ana María Orozco a devenit una dintre cele mai iubite și cunoscute actrițe columbiene după apariția sa în celebra...56

23 aug 00:00MondenUn fost avocat al cântărețului Michael Jackson îl va apăra pe Bill Cosby

Tom Mesereau, fost avocat al cântărețului Michael Jackson, se va ocupa de apărarea în instanță a actorului de...52

23 aug 00:00MondenComemorarea morții prințesei Diana adâncește antipatia britanicilor față de prințul Charles

Ceremoniile de comemorare a 20 de ani de la moartea prințesei Diana adâncesc antipatia britanicilor față de prințul...53

Mapamond
23 aug 00:00MapamondSuspectul în atacul de vineri, plasat în arest preventiv; el și-a recunoscut vinovăția, potrivit avocatului

Un tribunal finlandez a dispus marți plasarea în arest preventiv a marocanului Abderrahman Mechkah, principalul...54

23 aug 00:00MapamondȘeful diplomației germane îi acuză pe susținătorii lui Erdogan că îi hărțuiesc soția

Șeful diplomației germane, Sigmar Gabriel, i-a acuzat pe susținătorii regimului de la Ankara să i-au amenințat...58

23 aug 00:00MapamondScandalul ouălor contaminate: Omlete congelate au fost retrase de la vânzare în Italia

Un lot de omlete congelate germane având urme de insecticid fipronil a fost retras din circuitul comercial la Milano...56

23 aug 00:00MapamondCurtea Supremă din India interzice divorțul prin repudiere expresă la musulmani

Curtea Supremă din India a interzis marți divorțul prin repudiere expresă a femeii, autorizat în comunitatea...55

23 aug 00:00MapamondSpania: Imamul din grupul care a pregătit atentatele este mort

Imamul Abdelbaki Es Satty, suspectat că ar fi putut fi liderul celulei teroriste care a organizat atacurile de la...54

23 aug 00:00MapamondMarina SUA ordonă o „pauză operațională“ pentru evitarea de noi accidente după cel din Singapore

Șeful operațiunilor Marinei americane, amiralul John Richardson, a ordonat marți o 'pauză operațională' pentru...59

23 aug 00:00MapamondRabinul șef al Barcelonei îi îndeamnă pe evrei să plece în Israel, pentru că „Europa e pierdută“

Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și să părăsească astfel...56

23 aug 00:00MapamondLibanul a dejucat un atac sinucigaș cu bombă la bordul unui zbor spre Abu Dhabi

Libanul a dejucat un atac sinucigaș cu bombă care viza un avion spre Emiratele Arabe Unite din Australia la începutul...55

23 aug 00:00MapamondAtac în Finlanda: Suspectul a fost semnalat pentru radicalizare

Principalul suspect al atacului cu cuțit comis la Turku, în Finlanda, Abderrahman Mechkah, care a făcut doi morți...55

23 aug 00:00MapamondBilanțul victimelor din Spania a urcat la 15, toate identificate

Bilanțul persoanelor ucise în cele două atentate comise săptămâna trecută în provincia spaniolă Catalonia, la...57

Sănătate
1 aug 00:41SănătateSCHEMA de IMUNIZARE. Opt vaccinuri obligatorii la înscrierea copiilor în învăţământ

Opt vaccinuri vor fi obligatorii începând cu anul viitor înainte de intrarea în colectivitate. În cazul în care...942

1 aug 00:40SănătateMargarină cu aromă de unt și conservanți!

Acizii grași trans din margarină și din alte produse alimentare provoacă anual 50000 de decese în Uniunea...886

13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...1538

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...2311

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...1820

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...4622

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2749

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...3142

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3970

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...4957