REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

La început de campanie de vaccinare antigripală, Constanţa nu are vaccinuri

La început de campanie de vaccinare antigripală, Constanţa nu are vaccinuri

Replica API 25 octombrie 2012 | 00:00 142

Situaţie fără precedent la Constanţa! Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până la data stabilită pentru demararea campaniei de vaccinare antigripală, judeţul nostru nu are dozele de vaccin necesare şi nu există momentan nici o comunicare din partea Ministerului Sănătăţii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, ar fi nevoie de aproximativ 140.000 de doze. Însă au apărut şi problemele. Întrucât producţia de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino a fost sistată, situaţia a dus la creşterea costurilor achiziţionării vaccinurilor de către stat, motiv pentru care Ministerul Sănătăţii va prezenta în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare un memorandum privind reluarea producţiei de vaccinuri la Institut. "Pentru Institutul Cantacuzino, săptămâna viitoare va intra un memorandum în cadrul şedinţei de guvern şi care va propune o soluţie finală, care sperăm să fie aprobată la nivelul Guvernului şi care sperăm să ducă lucrurile pe făgaşul lor normal", a declarat Raed Arafat. În momentul de faţă, spre exemplu, un vaccin antitetanos, de la 2 lei a ajuns la 43 de lei. Ca atare, vaccinarea antigripală din acest an va costa Ministerul Sănătăţii 11 milioane de lei, bani cu care sunt în curs de achiziţie 1 milion de vaccinuri prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, dar şi al unităţilor sanitare cu paturi. Ceea ce a dus la o scădere a numărului de doze achiziţionate a fost şi faptul că în anul 2011 s-au luat 3 milioane de doze, jumătate dintre acestea rămânând nefolosite. Mai mult decât atât, interesul populaţiei este în continuă descreştere, tot mai multe persoane renunţând pe an ce trece la vaccin, printre motivele ce au dus la această statistică fiind şi faptul că există o informare insuficientă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218