REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

La Mangalia, o staţie de betoane A FOST EVACUATĂ. Pe terenul rămas liber se va face un parc

La Mangalia, o staţie de betoane A FOST EVACUATĂ. Pe terenul rămas liber se va face un parc

Replica API 30 septembrie 2013 | 00:00 320

Primăria municipiului Mangalia a câştigat, recent, procesul prin care solicita evacuarea staţiei de betoane deţinută de SC COMCM SA pe un teren situat în zona centrală a oraşului. Demersurile în instanţă, privind această cauză, au început în toamna anului trecut, la iniţiativa primarului Cristian Radu. După un an de procese, avocaţii municipalităţii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a admis acţiunea autorităţii locale privind evacuarea COMCM de pe terenul municipalităţii, societatea fiind totodată obligată să plătească anumite daune pentru că nu a eliberat terenul după expirarea contractului. În prezent, reprezentanţii COMCM se ocupă de aducerea terenului la starea iniţială, conform deciziei instanţei. Primarul Mangaliei a declarat că în acea zonă va fi amenajat un parc şi locuri de joacă pentru copii. "Am luat această decizie pentru că oraşul nostru este deficitar la capitolul parcuri şi spaţii verzi. Mai mult decât atât, un important parc al oraşului, Parcul Diana, va trebui retrocedat moştenitorilor fostului proprietar, care au câştigat terenul în instanţă", a completat edilul.

Potrivit acestuia, Primăria Mangalia a pierdut, în anul 2007, procesul cu cei care au revendicat terenul pe care este amplasat respectivul parc. "Interesant este faptul că Primăria nici măcar nu a fost reprezentată în instanţă, în acel proces. Ca urmare, acum suntem obligaţi să retrocedăm parcul", a mai spus Cristian Radu. El a precizat că în prezent, avocaţii municipalităţii fac toate demersurile pentru a se găsi o cale de compensare, astfel încât locuitorii oraşului să poată folosi, în continuare, Parcul Diana.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367