La Mulţi Ani, Doamnelor! Mame, iubite, soţii, femei de carieră...

8 Martie

8 Martie ne umple de bucurie. Doamnelor şi domnişoarelor, vă urăm o primăvară frumoasă! La mulţi ani!

* Din dragoste pentru limba română

Ianula Galan, profesoara care de 37 de ani le recită poezii şi le cântă elevilor

Cu o carieră vastă, construită în decursul a 37 de ani în învăţământ, profesoara de limba şi literatura română, Ianula Galan, poate fi comparată cu o mare tumultoasă într-un pustiu, după cum se autocaracterizează. Încă din anul 1976, domeniul învăţământului îşi deschidea orizonturile în faţa unei tinere speranţe, undeva pe lângă oraşul Constanţa, în localitatea Agigea, unitate de învăţământ în cadrul căreia a profesat aproximativ 14 ani. Pe tot parcursul carierei, Ianula Galan a ştiut cum să atragă elevii spre studiu, spre partea umanistă, prin împletirea armonioasă a laturei strict profesionale cu cea a elementelor de natură sufletească, în momentul de faţă bucurându-se de cuvintele frumoase pe care actualii sau foştii învăţăcei i le adresează.

"Mereu am lucrat din resurse sufleteşti. Am avut o elevă, care a fost nevoită să se mute din localitate, şi care îmi trimitea scrisori prin care îmi mulţumea că exist, numindu-mă idolul de la Marea Neagră. Pentru mine înseamnă foarte mult iubirea acestor copii", a declarat, pentru "Replica", Ianula Galan, profesoară de limba şi literatura română în cadrul şcolii generale Remus Opreanu Constanţa. Nu puţine au fost dăţile când a renunţat la plăcerile personale în favoarea carierei. "Mereu îi spuneam soţului meu, Dumnezeu să-l odihnească, cât mă iubesc elevii. Mă mai invita la o plimbare, iar eu, fiind înconjurată de hârtii, îl refuzam. Alegeam să-mi termin munca. Eram în toate comisiile posibile şi aveam de completat dosare peste dosare, dar o făceam din plăcere, din iubire pentru meseria ce mi-am ales-o", a mai adăugat Ianula Galan. Cu diferite titluri câştigate în decursul timpului, cu participarea la redactarea culegerilor de limba şi literatura română, cu participarea în diferite Consilii Profesorale, cu titulatura de "Valoarea Constanţei", profesoara se poate numi o femeie împlinită din punct de vedere profesional. După perioada de debut în unitatea de învăţământ de la Agigea, locul în care şi-a lăsat tinereţea, cursul firesc al profesiei alege să o poarte pe Ianula Galan la Şcoala nr. 37 din Constanţa, loc unde s-a dedicat elevilor timp de 7 ani. Cerinţele au venit din partea mai multor şcoli, dar profesoara a decis să "slujească" locul în care se află. Următoarea etapă a fost Şcoala nr. 29, în incinta căreia aptitudinile didactice s-au înrădăcinat până în pragul pensionării. Şcoala Generală Remus Opreanu a venit ca o alternativă, după pensionare, de preluare a orelor de curs susţinute de un profesor care s-a îmbolnăvit, activitate care nu va dura decât până în vara anului 2012. Cu ochii înlăcrimaţi, Valoarea Constanţei se uită în urmă şi spune că nu regretă nimic, poate doar trecerea prea rapidă a timpului. Gândul că în curând nu va mai fi printre elevi, că nu le va mai stârni dorinţa de studiu, că nu le va mai dezmierda sufletul cu versuri, aşterne un văl de tristeţe peste privirea blândă a profesoarei. Un cadru didactic care şi-a împletit viaţa personală cu cea profesională, care s-a dedicat trup şi suflet elevilor, nu merită decât toată stima noastră, a tuturor. Un om cu suflet de copil, cu o sensibilitate contagioasă, o adevărată mândrie a Constanţei, din ale cărei mâini au ieşit peste 100 de olimpici. "Îmi simţeam elevii după priviri şi îmi începeam orele în funcţie de starea lor. Mă mulam după ei. Dacă erau veseli începeam să le recit din Blaga: "O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat, să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă - încătuşat". Dacă observam o privire tristă, imediat recitam din Charles Baudelaire - "Madrigal trist". Încercam să fac la fiecare lecţie câte o glumiţă. De unde eram sobră, mă întorceam cântând spre ei, cu toate că sunt afoană. Şi începeau toţi să râdă, intram în normal, ne descreţeam frunţile", ne povesteşte Ianula Galan cu un zâmbet nostalgic. Dacă începuturile carierei au întâmpinat o tânără cu plete blonde, plină de elan, în momentul de faţă regăsim o doamnă demnă de tot respectul.

* RecunoaÅŸtere

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român i-a conferit Elenei Frâncu "Colanul Olimpic"

Nu suntem ipocriţi şi recunoaştem că pe 8 Martie încercăm, de fiecare dată, să compensăm zilele de peste an când nu acordăm suficientă atenţie doamnelor care contează în viaţa noastră sau care şi-au adus o contribuţie deosebită în societate. Una dintre doamnele pe care trebuie să o menţionăm este Elena Frâncu, vicecampioană mondială la handbal feminin, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Doamna de fier a Sportului constănţean a anunţat, cu lacrimi în ochi, că anul acesta prezintă ultimul bilanţ al activităţii DJST. După o carieră de excepţie, Elena Frâncu se pensionează, pe data de 14 martie, iar ca o recunoaştere în plus a meritelor, şefa DJTS a fost premiată, ieri, cu "Colanul Olimpic". Este cea mai înaltă distincţie conferită de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi este acordată personalităţilor cu merite deosebite în promovarea valorilor olimpice naţionale şi unor demnitari de marcă din mişcarea olimpică internaţională.

* O doamnă deosebită

Carmen Neagu, de 10 ani psiholog în Poliţie: "Nu ghicesc gândurile"

Carmen Neagu este de 10 ani psiholog al Poliţiei. În Constanţa este din 2006 şi spune că nu ar face altceva decât ceea ce face acum. Tocmai de aceea colegii ei din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa ne-au recomandat cu căldură ca în prag de 8 Martie să discutăm cu dânsa: "Este o doamnă deosebită". "Mi-am ales meseria când aveam 16 ani", spune Carmen Neagu, iar "vinovate" pentru decizia ei au fost lecturile şi profesoara de psihologie din liceu. "La facultate, în anul II, s-a făcut o specializare şi am fost îndemnaţi să alegem un domeniu. Am ales psihologia organizaţională", explică psihologul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, cea care întocmeşte periodic evaluări ale colegilor poliţişti sau evaluări speciale, la cerere. Carmen Neagu a făcut şi Academia de Poliţie, dar, în ciuda mediului în care a studiat şi a trăit, are soţ navigator. Acesta este şi motivul pentru care s-a mutat la Constanţa, pe lângă dragostea pentru mare. "Îmi place ce fac. Nu aş schimba nimic şi aş fi ipocrită să spun că nu am avut satisfacţia materială... Eu am început în învăţământ, apoi în Poliţie", declară Carmen Neagu. "Nu ghicesc gândurile, nu mă uit la oameni, în afara serviciului, ca la subiecţi. Eu cu mine însămi sunt în proces continuu de autocunoaştere", se destăinuie Carmen Neagu, psihologul-poliţist care are acasă un soţ, un copil în vârstă de 4 ani şi jumătate şi... doi câini.

* Interviu cu Emilia Topală, şef Serviciu Asistenţă Psihosocială:

"Mi-am dorit să lucrez în penitenciar pentru a pune în slujba oamenilor tot ceea ce am învăţat"

Opt ani dedicaţi sistemului penitenciar. Emilia Topală, din Medgidia, a decis în aprilie 2004 să lucreze în domeniul reintegrării sociale unde îmbină cu aceeaşi dăruire şi pasiune munca de şef Serviciu Asistenţă Psihosocială şi cea de psiholog în cadrul Penitenciarului Poarta Albă.

Reporter: De cât timp vă desfăşuraţi activitatea în sistemul penitenciar şi ce v-a determinat să urmaţi această carieră?

Emilia Topală: La 1 aprilie a.c. voi împlini opt ani de când lucrez în acest sistem. Mi-am dorit foarte mult să lucrez la Penitenciarul Poarta Albă. Din prisma profesiei mele de psiholog, am considerat că aici pot să fac cele mai bune lucruri şi mă pot dovedi cu adevărat utilă oamenilor.

Rep.: De ce Penitenciarul Poarta Albă şi nu altă instituţie de stat sau societate privată?

E.T.: Mi-am dorit să lucrez în penitenciar pentru a pune în slujba oamenilor tot ceea ce am învăţat şi am considerat că a lucra în domeniul reintegrării sociale este nu numai un ţel nobil, dar că mi se şi potriveşte şi până la urmă asta mi-am dorit să fac din toată inima.

Rep.: Povestiţi-ne cum decurge o zi de muncă în Penitenciarul Poarta Albă?

E.T.: Îmbin în cadrul instituţiei munca de şef Serviciu Asistenţă Psihosocială cu cea de psiholog. În fiecare zi mă împart între activităţile de birou, activităţile de coordonare a asistenţilor sociali şi a psihologilor şi munca cu deţinuţii în mod direct. Încerc să îmbin aceste două activităţi şi cred că fac faţă cu brio.

Rep.: Cât de solicitante sunt activităţile pe care le desfăşuraţi?

E.T.: Nu este o activitate uşoară, te ţine mereu activ, mereu foarte implicat, dar dacă o faci cu suflet şi dăruire este şi o activitatea care îţi oferă şi foarte mari satisfacţii.

Rep.: Aţi mai lucrat şi în alte instituţii? Faceţi o comparaţie între activitatea din afara sistemului penitenciar şi activitatea pe care o desfăşuraţi în prezent.

E.T.: Înainte de a intra în sistemul penitenciar şi de a lucra ca psiholog la Poarta Albă am lucrat ca profesor de psiho-pedagogie, activitate de formare de caractere. Dacă în învăţământ formam elevi, la Penitenciarul Poarta Albă reformez şi restructurez personalităţi, caractere, şi îi învăţ pe oameni să trăiască altfel decât aşa cum au făcut-o până acum.

Rep.: Cât de periculos este să lucraţi cu persoanele private de libertate? Activitatea implică foarte multe riscuri...

E.T.: Implică, dar niciodată nu m-am axat pe riscuri. Sunt oameni care vin din societate şi care se vor reîntoarce în societate. Din punctul meu de vedere nu consider că este mai periculos să lucrez în sistemul penitenciar decât să iau contact cu oameni din afara instituţiei. Sunt şi ei oameni şi dacă îi tratezi ca atare şi încerci să răspunzi nevoilor lor, să-i cunoşti şi să ţii cont de personalitatea lor nu este o muncă periculoasă.

Rep.: Riscurile şi complexitatea muncii se justifică prin remuneraţia primită de la penitenciar?

E.T.: Nu în totalitate remuneraţia este pe măsura eforturilor, dar completăm cu dăruire, implicare, astfel încât munca noastră să nu lase de dorit.

Rep: Dacă aţi primi o ofertă avantajoasă din punct de vedere financiar de la o societate privată, ce aţi face?

E.T.: Sunt destul de conservatoare în ceea ce priveşte opţiunile mele de muncă, dar aici putem discuta şi de aspectele legate de viaţa familială, viaţa socială, rădăcinile pe care le ai aici şi depinde cât de avantajoasă ar fi acea ofertă, pe ce durată s-ar desfăşura ea, aş lua în calcul atât avantajele cât şi dezavantajele. Nu aş putea spune ce decizie aş lua, dar îmi place să cred că am prins rădăcini aici.

Rep.: S-a întâmplat ca în activitatea dumneavoastră să vă găsiţi în spatele gratiilor o cunoştinţă sau o rudă?

E.T.: Personal nu mi s-a întâmplat.

Rep.: Cum aţi reacţiona dacă anumiţi deţinuţi ar solicita să le aduceţi anumite lucruri din exterior sau să le faceţi anumite favoruri?

E.T.: Categoric nu. Noi trebuie să fim îm primul rând un exemplu de comportament, iar un bun exemplu înseamnă să fii tu înainte de toate corect, să respecţi tu primul reguli ca apoi să ceri şi celui de lângă tine să fie corect.

Rep.: Câte ameninţări aţi primit din partea familiei vreunei deţinute căruia i-aţi refuzat solicitarea de a-i aduce ceva la penitenciar?

E.T.: Nu am fost ameninţată, dar am fost acţionată în instanţă. Mi s-a făcut o plângere penală şi fiind nefondată s-a rezolvat favorabil.

Rep.: Cu ce probleme vi se adresează persoanele private de libertate?

E.T.: Din perspectiva mea de psiholog pot să spun că există o mare varietate de probleme pe care persoanele private de libertate le pot ridica. Pot avea probleme de adaptare, în special cei care sunt condamnaţi pentru prima dată, iar în primele săptămâni de la încarcerare pot fi dificile pentru ei. Au nevoie de ajutor să treacă peste aceste momente, să se împace cu ei înşişi, să înţeleagă că trebuie să răspundă pentru ce au făcut. Există şi deţinuţi care au anumite probleme de natură psihică şi pot fi dificili la un moment dat, şi au nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru pentru a depăşi momentele critice pentru a face faţă vieţii din penitenciar. (...)

Rep.: Ce le recomandaţi persoanelor de sex feminim care vor să lucreze în sistemul penitenciar?

E.T.: Munca din exterior poate părea mai dificilă decât alte tipuri de muncă cu oameni, este o activitate mai solicitantă, dar dacă o faci cu dăruire şi pasiune satisfacţiile sunt destul de mari. Nimic nu poate fi mai frumos decât să ştii că ai contribuit la o bună reintegrare socială la un om care avea nevoie de tine şi tu ai ştiut să răspunzi nevoilor lui la momentul oportun.