REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

La Ovidiu, 4 poliţişti locali au picat psihologicul. Unul dintre ei este şi hoţ de combustibil

La Ovidiu, 4 poliţişti locali au picat psihologicul. Unul dintre ei este şi hoţ de combustibil

Replica API 1 martie 2013 | 00:00 119

Infractori prinşi cu focuri de armă

Infractori prinşi cu focuri de armă

Hoţii au pândit momentul şi au dat iar iama în trenurile ce transportă combustibil. În noaptea de miercuri spre joi, mai multe persoane s-au înarmat cu bidoane şi au luat cu asalt trenul care circula dinspre Midia Năvodari spre Dorobanţu. Însă, după ce poliţia a sesizat ce se întâmplă şi a făcut uz de arma din dotare, prima dată trăgând un foc în plan vertical, avea să aibă o mare suspriză! Printre hoţi, se afla şi un poliţist local din Ovidiu, Vasile Nicolae, de 29 de ani.

Incredibil, un poliţist local din Ovidiu fura motorină cot la cot cu hoţii. Este vorba despre Vasile Nicolae, de 29 de ani, care a fost prins la Culmea, în plină acţiune. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, la ora 12.10, când trenul de marfă 80260, care transporta motorină, circula dinspre Midia Năvodari, către Dorobanţu. În dreptul localităţii Culmea, poliţiştii de la Transporturi au văzut mai multe persoane care erau pe trenul aflat în mişcare, burduşiţi cu bidoane, extrăgând combustibil. În primă fază, oamenii legii au folosit arma din dotare, trăgând un foc în plan vertical. Cum hoţii nici nu s-au clintit, continuându-şi activitatea, poliţiştii au mai tras un foc, spre ei de această dată, nimerindu-l pe Cătălin Marian Patriche, de 21 de ani, din Ovidiu. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu răni minore. De asemenea, au mai fost prinşi şi Ştefan Pazgan, de 33de ani, Eugen Militaru de 21 de ani, dar şi Vasile Nicolae, de 29 de ani, poliţist comunitar în Ovidiu. Potrivit oamenilor legii, hoţii au fost mai mulţi, dar unii au reuşit să fugă. Aceştia mai spun că astfel de furturi au loc frecvent întrucât limita de viteză a trenurilor este de până la 15 kilometri la oră, hoţii putând urca şi coborî cu bidoanele în voie, dar nici nu este asigurată paza, având în vedere că trenurile sunt particulare. Menţionăm că în dreptul localităţii Culmea au fost prinse patru persoane, menţionate mai sus, însă, la scurt timp, în dreptul localităţii Poarta Albă, au fost prinse alte trei persoane care se pregăteau să intre în "acţiune". Cele şapte persoane sunt cercetate în stare de libertate, primele patru pentru furt calificat, iar celelalte pentru tentativă la furt calificat.

Poliţistul din Ovidiu, dat afară: a avut şi probleme la testarea psihologică

Revenind la fapta lui Vasile Nicolae, Primăria oraşului Ovidiu a hotărât să se lepede de el. Potrivit viceprimarului, Iulian Leonte, deja s-au făcut actele premergătoare pentru a-l da afară. În plus, se pare că acesta a avut şi probleme la evaluarea psihologică. "Deja am demarat documentele pentru a-l da afară pe angajatul Poliţiei Locale din Ovidiu. Ştiu că toţi poliţiştii locali au avut evaluarea psihologică acum o lună de zile, iar Vasile Nicolae a întâmpinat ceva probleme, motiv pentru care medicul i-a dat revenire după 6 luni, în timp ce în mod normal se dă la un an. De asemenea, pot spune că el era cunoscut că se învârtea în cercuri suspecte. Însă, va fi dat afară, acţiunea sa este de neiertat", a declarat, pentru "Replica", viceprimarul din Ovidiu. "Analizând activitatea poliţiştilor locali din Ovidiu am observat anumite devieri de comportament la o parte din ei. Din acest motiv, în urmă cu o lună, am comandat testarea psihologică a celor 14 poliţişti locali, patru dintre aceştia nereuşind să treacă testul psihologic, printre ei numărându-se şi Nicolae Vasile. Primăria oraşului Ovidiu a stabilit un nou termen pentru reevaluarea psihologică a celor care au picat testul. Implicarea lui Nicolae Vasile în furtul de combustibil din satul Culmea este o pată pe imaginea Primăriei Ovidiu şi confirmă suspiciunile pe care le-am avut asupra activităţii infracţionale a unora dintre poliţiştii locali. Consider că datoria lui Nicolae Vasile era să prevină astfel de infracţiuni, nu să participe la ele. Având în vedere implicarea acestuia în furtul de combustibil, la nivelul Primăriei Ovidiu, a fost deja demarată o anchetă. După primele cercetări s-a stabilit că Nicolae Vasile, în noaptea producerii furtului de combustibil, nu era în timpul serviciului. În funcţie de ancheta Poliţiei Transporturi, Primăria Ovidiu va continua ancheta internă sau va lua act de suspendarea contractului de muncă al lui Nicolae Vasile. Primăria Ovidiu regretă că un poliţist local, care ar trebui să asigure oridinea şi liniştea publică este implicat într-un astfel de eveniment", a declarat, la rândul său, primarul Scupra George.

Ce spune Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa

Poliţiştii Serviciului Transporturi Maritime Constanţa cercetează în stare de libertate, şapte bărbaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt sau tentativă la furt calificat de combustibil din vagoane C.F.R. "(...) Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.200 lei a fost recuperat, iar persoanele în cauză sunt cercetate în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Cu aceeaşi ocazie, în zona localităţii Poarta Albă, poliţiştii au mai depistat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, din localitatea Nisipari, judeţul Constanţa, care încercau să sustragă motorină din acelaşi tren, cu ajutorul a 10 recipiente din plastic cu capacitatea a 20 litri fiecare. Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor în cauză", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218