REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

La Urgenţa spitalului ajung tot mai mulţi drogaţi recalcitranţi

La Urgenţa spitalului ajung tot mai mulţi drogaţi recalcitranţi

Replica API 1 august 2011 | 00:00 93

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Constanţa a fost arhiplină în acest week-end, înregistrându-se doar pentru 24 de ore, 497 de solicitări. Ca urmare a consumului de alcool şi de etnobotanice, având în vedere şi faptul că au început concertele pe litoral, o mulţime de tineri au ajuns în atenţia medicilor cu diferite agresiuni, unii bătuţi şi aduşi chiar de Poliţie. Din cele aproape 500 de prezentări înregistrate la UPU în acest sfârşit de săptămână, 360 sunt persoane adulte, iar numai pentru o singură noapte au fost 90 de prezentări la Traumatologie şi Chirurgie. "Au fost foarte multe prezentări în ultimele zile. Dacă de obicei avem maxim 40 de prezentări pentru traumatologie sau chirurgie pe zi, sâmbătă noaptea au fost 90 de astfel de cazuri, marea majoritate datorate consumului de alcool şi de etnobotanice în rândul tinerilor. Au venit foarte mulţi bătuţi, cu diverse traumatisme, unii care au fost implicaţi în altercaţii prin cluburi şi aduşi aici de Poliţie. De dimineaţă am avut şi un pacient foarte agitat pe fondul consumului de etnobotanice", a declarat, pentru "Replica", dr. Rodica Tudoran, şefa Unităţii de Primire Urgenţe Constanţa, adăugând şi faptul că dacă anul trecut mulţi pacienţi veneau cu insolaţii de pe plajă sau cu alte probleme cauzate de expunerea prelungită la soare, anul aceste cele mai multe cazuri prezentări sunt datorate în primul rând consumului de alcool - fie accidente, fie traumatisme urmare a agresiunilor. Referitor la consumul de etnobotanice, facem şi precizarea că, în ciuda faptului că autorităţile au interzis funcţionarea magazinelor de vise, mai exact comerţul cu substanţe pshihotrope, ele continuă să-şi desfăşoare activitatea, în deplină ilegalitate.

Anca MAXIM

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218