Laboratorul francez Sanofi va distribui 30 de tipuri de medicamente pentru ţările sărace
Laboratorul francez Sanofi a anunţat luni că va distribui, fără profit, 30 de tipuri de medicamente pentru patologii precum diabetul, în 40 de ţări cu venituri mici, relatează AFP.
Aceste 30 de molecule, considerate esenţiale de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, includ insulină, dar şi un medicament anticancerigen, oxaliplatin, sau chiar tratamente pentru tuberculoză şi malarie.
Acestea vor fi destinate să răspundă nevoilor populaţiilor din 40 de ţări, dintre care majoritatea se află în Africa, precum Zambia sau Mozambic.
Dar ţări asiatice, precum Myanmar, sau din America, precum Haiti, sunt de asemenea preocupate de iniţiativa Sanofi Global Health, entitatea non-profit a laboratorului, care a fost creată în 2021.
Aceste medicamente, care sunt deja produse de laborator, dar nu sunt încă accesibile în aceste ţări, vor fi lansate sub un alt brand, "Impact", cu un ambalaj unic pentru toate ţările, potrivit Agerpres, citată de stiripesurse.ro.
"Vom vinde produsele noastre la cel mai mic preţ posibil. Dacă facem o marjă, fiecare cent câştigat va fi reinvestit în programe de sănătate şi educaţie din acele ţări", a declarat Jon Fairest, director al Sanofi Global Health.
"Nu vrem doar să aducem medicamente pacienţilor, ci să avem şi programe de educaţie pentru ca pacienţii să înţeleagă cum să urmeze aceste tratamente în ţări care nu au aproape niciun sistem de sănătate", a explicat el.
Compania anunţă, de asemenea, crearea unui fond de 25 de milioane de euro menit să sprijine micile antreprize şi inovatorii pentru a contribui "la stabilirea unor sisteme de sănătate durabile în regiunile defavorizate". Acest fond le va oferi finanţare şi asistenţă tehnică.

Diabetul este o afecțiune de sănătate care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Există două tipuri de...354
"Două ore am rămas la cabinet astăzi peste programul obișnuit din cauza îndemnului ministrului Rafila, care mi-a...230
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...205
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...493


ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...298
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...443
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...412
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1162


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1219
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...408
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...576
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...405
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...228
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...601
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...533
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...583
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8337
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...418
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...318
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...237
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...289
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...204
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...203
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...216
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1508
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...205
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...189
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...493
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...479