REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

LACRIMI şi DURERE! Serian Mavi a fost condusă pe ultimul drum!

LACRIMI şi DURERE! Serian Mavi a fost condusă pe ultimul drum!

Replica API 10 noiembrie 2015 | 00:00 197

Klaus Iohannis a trimis o coroană de flori la înmormântarea tinerei din Constanţa

Klaus Iohannis a trimis o coroană de flori la înmormântarea tinerei din Constanţa

Lacrimi şi durere la înmormântarea tinerei din Constanţa care şi-a pierdut viaţa sâmbătă, în urma incendiului din clubul Colectiv. Serian Mavi a pierit la doar 25 de ani, lăsând în urmă un frate şi părinţi îndureraţi, rude, prieteni şi colegi care n-o vor uita niciodată! „A fost o fată veselă, plină de viaţă. A fost un şoc pentru noi pierderea ei“, a transmis una dintre prietenele din copilăriei a lui Serian Mavi. Tănăra a fost înmormântată conform tradiţiei, în cimitirul Musulman din Anadalchioi.

Bilanţul tragediei din Clubul Colectiv a ajuns la 46 de morţi, după ce alte victime au pierdut lupta cu rănile grave. Serian Mavi este una dintre tinerele care a pierdut pariul cu viaţa, o fată foarte frumoasă, veselă, care s-a luptat pentru a se realiza profesional. Nu a suferit răni foarte grave în incendiul din club, însă toxinele care le-a inhalat i-au fost fatale. Ea a ajuns în stare critică la spital, iar medicii s-au zbătut s-o ţină în viaţă. Nu au reuşit, deşi intervenţia chirurgicală efectuată vineri le-a dat speranţe. Serian Mavi a încetat din viaţă sâmbătă seara. A doua zi, constănţeanca a fost adusă la Constanţa, iar luni a fost înmormântată, în prezenţa familiei, rudelor, a prietenilor şi colegilor.

Duminică, cu toţii s-au strâns la domiciliul fetei pentru a-şi lua rămas bun iar, după ce imamul a oficiat slujba de înmormântare, cortegiul s-a îndreptat către Cimitirul Musulman Anadalchoi. În jurul orelor 13.30, Serian Mavi a fost depusă într-o clădire aflată în incinta cimitirului pentru a fi îmbălsămată, iar după aproximativ jumătate de oră aceasta a fost băgată în groapă. S-a respectat tradiţia musulmană, în sensul că Serian Mavi nu a fost îngropată în coşciug, a fost doar învelită într-un giulgiu, iar la înmormântare au participat, în mare parte, bărbaţii.

Au ţinut s-o conducă pe ultimul drum şi colegii, care au venit de la Bucureşti special pentru a-şi lua rămas bun, dar şi foarte mulţi prieteni din Constanţa şi foşti colegi de şcoală. „Am fost colege la şcoală din clasa a I-a. Nu-mi vine se cred. Era o fată veselă. Locuia la Bucureşti, s-a realizat acolo, avea o carieră frumoasă. Nu ştiam că merge în acel club. Am aflat ulterior. Am căutat-o pe listele internaţilor în spital. A fost un şoc pentru noi“, a declarat una dintre prietenele lui Serian Mavi. Serian lucra într-o companie multinaţională din Bucureşti.

A terminal Liceul Teoretic „Traian“ în anul 2009, iar în 2012 a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea maghiară-engleză. De asemenea, a terminat şi un masterat de Studii Culturale Britanice. Tânără a mers în clubul groazei însoţită de o prietenă. În momentul în care a izbucnit incendiul, cea din urmă se afla la garderobă, aşa că a scăpat teafără. Constănţeanca însă, a ajuns în stare critică la Spitalul „Badgasar Arseni” din Capitală. De precizat faptul că printre coroanele de flori depuse pe mormântul fetei se numără şi cea trimisă de preşedintele României, Klaus Iohannis, prin intermediul căreia şi-a exprimat condoleanţele.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218