REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Lara Şaban a fost condusă pe ultimul drum. Fratele criminal urmează să fie consultat de psihiatri

Lara Şaban a fost condusă pe ultimul drum. Fratele criminal urmează să fie consultat de psihiatri

Replica API 31 mai 2012 | 00:00 130

Funeralii cu lacrimi şi durere

Funeralii cu lacrimi şi durere

Lara Şaban, tânăra dată dispărută la începutul lunii şi găsită moartă într-o lizieră de lângă localitatea Lumina, a fost înmormântată ieri. Rudele, prietenii şi persoane impresionate de cazul tinerei de numai 27 de ani, omorâtă mişeleşte de fratele ei pentru bani, au participat la funeralii, după tradiţiile musulmane. În timp ce femeia era condusă pe ultimul drum, fratele ei, Gilberto Şaban, şi-a petrecut cea de-a treia zi în arest. Corpul neînsufleţit al Larei Şaban a fost găsit marţi dimineaţă, într-o lizieră de pe raza localităţii Lumina, iar principalul suspect în cazul crimei este chiar fratele său, Ghiunal Gilberto Şaban, de 35 de ani. Acesta, împreună cu George Davidescu, de 31 de ani, sunt acuzaţi de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte care l-ar putea "păstra" la răcoare pentru următorii 30 de ani.

Măsura arestării a fost luată marţi, totodată fiind declarat şi recurs, acesta judecându-se vineri. Pentru moment, cei doi urmează a fi duşi la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ, pentru a putea fi testaţi cu detectorul de minciuni. Totodată, aceştia urmează a fi duşi la Medicina Legală pentru a fi consultaţi din punct de vedere psihiatric, pentru a se vedea dacă au fost în totalitatea facultăţilor mintale în momentul în care se presupune că au comis oribila crimă. Chiar legea penală impune efectuarea unor consultaţii psihiatrice, atunci când este vorba de omor deosebit de grav. Situaţia este cu atât mai gravă, dat fiind că victima este sora unuia dintre inculpaţi. Acesta este cel de-al doilea caz care a cutremurat întreaga comunitate în ultimele 8 luni, după cazul călugărului alexe Ariton, de la Ghindăreşti, omorât şi decapitat de un localnic. Ca şi în cazul călugărului, şi cazul Larei Şabani a făcut înconjorul ţării, ba a fost mediatizat şi peste graniţe, mai ales în Turcia, din moment ce Lara Şaban, tânăra ucisă, era iubita unui cunoscut politician şi afacerist turc.

Avea o viaţă tumultuoasă în Turcia, dar a sfârşit tragic în România

După cum se ştie, femeia a plecat în Turcia în urmă cu 7 ani, timp în care a avut o relaţie cu Huseyin Sipahi, actualmente candidat la Primăria Istanbul. Cei doi aveau chiar şi un copil împreună, iar Lara ducea o viaţă îndestulată, având la dispoziţie chiar şi un avion particular cu care se deplasa în România. La sfârşitul lunii aprilie, Lara a venit în ţară pentru a-i cumpăra mamei un apartament, având la ea circa 130.000 de euro. Nu a mai apucat să-şi ducă planul la bun sfârşit. Văzând că are mulţi bani, fratele ei i-a pus gând rău. A atras-o într-un apartament din Constanţa, unde se afla Davidescu, iar acolo a lovit-o cu ciocanul în cap, curmându-i viaţa. Pentru a-şi acoperi urmele, cei doi s-au debarasat de cadavru, după care au zugrăvit apartamentul, încercând să scape. Cel puţin asta este varianta oamenilor legii, în timp ce rudele tinerei nu sunt convinse şi înclină să creadă varianta celor doi - fratele şi prietenul acestuia, care spun că de fapt alţii au ucis-o pe Lara.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218