REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Laura Scântei (PNL): Legea tratamentului medical al supravieţuitorilor de la Colectiv le ajută inimile să bată cu speranţă

Laura Scântei (PNL): Legea tratamentului medical al supravieţuitorilor de la Colectiv le ajută inimile să bată cu speranţă

Replica API 31 octombrie 2020 | 00:00 1302

Senatorul PNL Iaşi Laura-Iuliana Scântei a salutat, vineri, promulgarea de către preşedintele României a legii pe care ea a iniţiat-o cu privire la acordarea tratamentului medical pe toată durata vieţii a supravieţuitorilor de la Colectiv, arătând că astfel s-a "pus capăt unui şir de ordonanţe de guvern promovate populist şi care îi ţineau pe tinerii răniţi la Colectiv într-o agonie a incertitudinii şi într-un maraton al operaţiilor dureroase".

Laura-Iuliana Scântei, foto protv.ro.

Parlamentarul ieşean a scris pe Facebook că a simţit că face o lege care va ajuta inimile tinerilor să bată cu speranţă.

"Într-un mandat în care unii au scris şi s-au înverşunat să voteze legi nedrepte ori umilitoare pentru semenii noştri, eu am simţit să fac o lege care să ajute inimile unor tineri să continue să bată cu speranţă", a scris senatorul Laura-Iuliana Scântei.

Parlamentarul liberal a subliniat că este "cea mai vibrantă lege" dintre cele scrise în acest mandat.

"De cinci ani, o întreagă naţiune retrăieşte, în ultima zi a lunii octombrie, groaza şi chinurile unor tineri nevinovaţi, prinşi de focul din containerul de la fosta fabrică comunistă Pionierul. De cinci ani, familii şi părinţi orfani îşi caută printre amintiri şi candele aprinse, chipurile dragi ale celor 65 de tineri morţi la Colectiv, unii în incendiu, alţii prin saloanele neigienizate ale spitalelor. De cinci ani, supravieţuitorii incendiului au învăţat împreună cu familiile lor să trăiască alături de traumă, de suferinţele arsurilor, şi cu teama de a nu avea posibilitatea să îşi continue tratamentele dureroase, dar necesare. De cinci ani, politicieni şi autorităţi poartă asupra lor cocarda neagră a vieţilor furate şi a destinelor distruse de incendiul de la Colectiv, adică de corupţia funcţionarilor, nepăsarea administraţiei şi de dispreţul legilor", a mai spus senatorul liberal, potrivit Agerpres.

Laura Iuliana-Scântei a precizat că prin intrarea în vigoare a acestei legi, Parlamentul a pus capăt unui şir de ordonanţe de guvern promovate populist şi care "îi ţineau pe tinerii răniţi la Colectiv într-o agonie a incertitudinii şi într-un maraton al operaţiilor dureroase".

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
taranca asta e senatoare?
2
3
oare guvernul anterior nu s-a gandit, pe langa pensii speciale, si la acest aspect- nu intra inj calculele lor asa ceva
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218