Lectie de colegialitate

Comentam, zilele trecute, cu câtă plăcere anunţa o colegă de breaslă eşecul alteia. Mi se părea urât atunci, nu mi se mai pare în nici un fel interesant să anunţ pe careva de acum înainte că nu este corect ca noi între noi să ne călcăm în picioare. Nu are sens să discut despre solidaritate de breaslă, nu are sens să o fac la modul larg, generos, împărtăşind opinii cu toţi colegii. Nu are sens fiindcă pur şi simplu nu le pasă, aşa cum nu mi-a păsat nici mie în mai multe rânduri - fapte pe care le recunosc, dar nu îmi pun tone de cenuşă în cap; trebuie să recunosc, sunt subiectivă şi mă iert. Închid paranteza şi continui: Repetiţia unor situaţii nu este mama învăţăturii, e chiar bunica înţeleaptă a învăţăturii. În afară de o singură jurnalistă interesată de subiectul care m-a chinuit din nou - lipsa asta de solidaritate - nimic. Zero pe toată linia, zâmbete şi fericire din partea unora din presa scrisă şi televiziune că o colegă de-a lor (de la Replica) lua şuturi (la figurat) de la un nene căruia i s-a urcat la cap de prea mult bine în sistemul sanitar. Era clar că ăla bătea câmpii şi exagera, dar nimeni nu a vrut să intervină, să ia o poziţie, să spună ceva, să... nu ştiu. Asta e însă o problemă generală în societate: stăm cu capul la cutie, n-avem ochi pentru cel de alături. Sau, ne credem în cele mai înalte redute ale războiului... Concurenţa să trăiască! Nu ne doare decât dacă fie vrem să bravăm, fie chiar noi suntem victime ale aceleaşi nedreptăţi ca cel în ajutorul căruia sărim. Asta e situaţia, am început să înţelegem, în aceste vremuri, că ne e mai aproape pielea noastră decât durerea altuia. E foarte bine, e pe sistemul impus de modernitate. Zâmbesc la gândul că a existat atâta naivitate încât să mă aştept de la alte reacţii din partea colegilor; zâmbesc pentru că şi colega mea a visat la acelaşi tratament ocrotitor al colegilor. A învăţat şi ea cât de riscant e să nu pricepi că interesul propriu (şi o aşa-zisă concurenţă) reduce orice dram de solidaritate. Măi, e chiar bine aşa. Se ascute simţul critic şi creşte doza de încăpăţânare.