REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Legalizarea canabisului în scop medical, dezbătută în Comisia de sănătate

Legalizarea canabisului în scop medical, dezbătută în Comisia de sănătate

A.F. 13 martie 2023 | 21:00 600

Proiectul de lege privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis utilizate în scop medical a fost susţinut, luni, de deputaţii din Comisia de sănătate şi ai organizaţiilor profesionale din domeniul sănătăţii, fiind primit cu scepticism de reprezentanţi ai instituţiilor statului.

Legalizarea canabisului in scop medical, dezbatuta in Comisia de sanatate

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, co-iniţiator al proiectului, a subliniat, în cadrul unei dezbateri la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, că iniţiatoarea proiectului, deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache, a adunat toate vocile, toate partidele pentru a oferi alternative pentru pacienţii din România, iar proiectul are o perspectivă foarte diferită faţă de cea a instituţiilor statului.

"Instituţiile statului sunt învăţate să spună: "Nu, e periculos, interzicem, sunt soluţii, dar nu astea, sancţionăm". (...) Noi nu vorbim despre canabisul în scop recreativ, să fie foarte clar. (...) Vă mulţumesc pentru că v-aţi pus semnătura din toate partidele. Toată lumea este de acord să dăm drumul la lege. Vreau ca toate instituţiile statului să se subordoneze voinţei suverane a Parlamentului, asta este Constituţia", a afirmat Ungureanu.

Deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache a amintit că proiectul a intrat în circuitul parlamentar din anul 2019, acesta fiind preluat de la Alexandra Cârstea, preşedinte fondator al Asociaţiei "Victoria Mea", prezentă la dezbaterile de la Parlament.

"Este povestea Alexandrei şi a mamei sale, este o poveste cu multă suferinţă, o poveste cu care am empatizat nu numai eu, ci şi colegii mei. (...) Nu inventăm roata", a arătat deputata, care a amintit că anterior acestor discuţii au avut loc mai multe conferinţe şi dezbateri cu participare internaţională pe tema legalizării canabisului în scop medicinal.

Vicepreşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Florin Buicu, a subliniat, la rândul său, că susţine proiectul, adăugând că instituţiile statului trebuie să dea parlamentarilor răspunsuri legate de unele prevederi ale acestuia.

"Proiectul în sine nu face referire doar la utilizarea în scop medicinal al canabisului. (...) Aşteptăm răspunsurile de la instituţiile statului român legate de celelalte prevederi ale proiectului, şi o să fac referire la primul articol al legii: "Prezenta lege stabileşte regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional". Componenta medicală face referire doar la utilizare. Răspunsul la celelalte întrebări decât utilizarea trebuie să-l aflăm de la entităţile care sunt implicate în acest aspect", a transmis deputatul social-democrat.

Răzvan Prisada, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor medicale, a arătat că subiectul utilizării canabisului în scop medicinal este unul de actualitate la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului, fiind în lucru şi o "monografie" la nivelul acestei agenţii. "Şi cred că trebuie să privim lucrurile un pic mai larg şi mai integrat. (...) Există în acest moment două medicamente care sunt autorizate în spaţiul Uniunii Europene şi care au la bază canabisul", a adăugat el.

Gabriel Diaconu, consilier al Ministrului Sănătăţii, a transmis că sunt aspecte din proiect faţă de care Ministerul Sănătăţii nu se opune şi a adăugat că terminologia trebuie să fie una clară.

MAI nu este de acord cu propunerea în acest format, fiind transmis în acest sens parlamentarilor un punct de vedere argumentat, a anunţat o reprezentantă a Agenţiei Naţionale Antidrog, instituţie din subordinea ministerului.
În acelaşi timp, un reprezentat al DIICOT le-a atras atenţia parlamentarilor asupra riscului unei criminalităţi asociate care ar putea fi generate de această lege.

Între cei care au susţinut proiectul s-au mai aflat Anca Daniela Raiciu, preşedintele Patronatului Planta Romanica, jurnalistul Liviu Mihaiu, alţi invitaţi.

Raportul la proiectul de lege va fi unul comun cu Comisia de apărare şi cea de agricultură, acesta urmând să primească apoi votul plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa crape toti drogatii inpreuna cu distribuitorii si cei care vor asa ceva
2
0
Pe cwrva de mă-ta renato
3
1
Legalizati iarba !
0
4

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367