REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Legea antifumat intră în vigoare de miercuri

Legea antifumat intră în vigoare de miercuri

Replica API 14 martie 2016 | 00:00 231

Explodează cererea de localuri

Explodează cererea de localuri

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice va intra în vigoare săptămâna viitoare şi va afecta grav circa 5% din restaurantele şi cluburile din România, consideră Eduard Uzunov, proprietarul brokerului imobiliar Regatta Real Estate. Legea antifumat, prin care se interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, în unităţi sanitare, precum şi în cele de învăţământ, va intra în vigoare pe 16 martie 2016.

„Legea antifumat va crea mici probleme pentru că sunt foarte dure normele de aplicare. Iniţial va fi un şoc şi consumul va fi afectat, dar apoi clienţii se vor obişnui. Estimăm că maxim 5% din restaurante şi cluburi vor fi afectate grav de această lege“, apreciază Eduard Uzunov.

El spune că se constată o uşoară creştere a cererii de spaţii cu terasă sau grădină, venită din partea operatorilor de restaurante, cafenele sau baruri. Impactul legii va fi mai mare asupra cluburilor şi barurilor, decât asupra restaurantelor, în opinia acestuia.

„Un alt efect al legii antifumat este că primim cereri de spaţii de la companii care doresc să deschidă aşa numitele cluburi private de cigars şi trabucuri, destul de des întâlnite în străinătate, în care nu poţi să intri decât dacă eşti membru. Aceste cluburi reunesc oameni care împărtăşesc aceeasi pasiune şi nu de puţine ori aici se discută afaceri“, menţionează şeful Regatta.

Aproximativ cinci milioane de români fumează, iar România nu este nici pe departe printre ultimele ţări din Europa în ceea ce priveşte legiferarea fumatului în spaţiile publice. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. În martie 2004, Irlanda a fost prima ţară din lume care a interzis fumatul la locul de muncă. În Austria, începând cu ianuarie 2009, toate restaurantele şi barurile aflate în spaţii de peste 50 mp au fost obligate să introducă spaţii pentru fumători şi spaţii pentru nefumători. Dacă localul are sub 50 mp, proprietarul poate alege dacă să fie pentru fumători sau pentru nefumatori.

În Belgia, începând cu iulie 2011, fumatul este interzis în restaurante, cafenele, baruri, cluburi şi cazinouri, cu excepţia încăperilor desemnate şi amenajate special în acest scop, cu ventilaţie corespunzătoare. Localurile din Franţa trebuie să îndeplinească criterii stricte pentru a permite fumatul (ventilaţie adecvată, încăperi separate cu uşi automate), însă multe dintre ele nu respectă regulile. Grecia are cel mai mare procent de fumători din întreaga Uniune Europeană (40%), însă a impus reguli stricte la sfârşitul lui 2010 care interzic fumatul în localuri, reguli ce nu sunt respectate peste tot, notează capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367