REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Legea supermarketurilor: Comisia pentru agricultură a dat raport de adoptare proiectului privind comercializarea alimentelor

Legea supermarketurilor: Comisia pentru agricultură a dat raport de adoptare proiectului privind comercializarea alimentelor

Replica API 20 aprilie 2016 | 00:00 180

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare proiectului de lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în weekend.

'Nu închidem magazinele în weekend, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preţ minim pe piaţă, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendaţi cu sume între 100.000 - 150.000 de lei şi în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului', a spus preşedintele Comisiei pentru agricultură, Nici Săpunaru.

El a adăugat că prin acest proiect de lege magazinele sunt obligate să se aprovizioneze pe lanţul scurt de aprovizionare, dar Guvernul urmează să stabilească norme pentru aceste prevederi în ce priveşte procentul de produse româneşti comercializate.

'Putem să funcţionăm pe acest lanţ scurt, dar nu poţi să gândeşti într-o lege toate variabilele care pot apărea şi atunci lăsăm la libertatea Guvernului să stabilească procentele, să stabilească normele de aplicare pentru acest articol privind aprovizionarea pe lanţul scurt', a menţionat Săpunaru.

Potrivit proiectului de lege, 'lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi'.

Săpunaru a precizat că proiectul de lege stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea.

Proiectul de lege votat de deputaţii din comisie prevede următoarele: 'comercianţii - persoane juridice autorizate, au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern'.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Sursa: ECONOMICA.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614