REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Legea turismului se dezbate la Olimp

Legea turismului se dezbate la Olimp

Replica API 2 august 2011 | 00:00 215

Comisie

Comisie

Comisia parlamentară de administraţie se reuneşte în sudul litoralului. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi-a dat avizul în acest sens, lucrările urmând să fie conduse de Sulfina Barbu. Tema discuţiilor o va reprezenta Legea turismului, iar în acest context sunt invitaţi să ia parte, alături de deputaţii care fac parte din comisia de administraţie, şi patronatele în turism, primarii localităţilor care deţin plaje, prefectul Claudiu Palaz. Reuniunea are loc la Olimp, la hotel Cocor, în cursul zilelor de miercuri, 3 august, şi joi, 4 august. Unul dintre cei care s-au ocupat de organizarea şedinţei la Mangalia a fost deputatul PDL Zanfir Iorguş, care a precizat că doreşte ca astfel colegii săi parlamentari să-şi amintească cu plăcere de sudul litoralului şi astfel să voteze "emoţional" viitoare proiecte care vizează această zonă. "Pentru dezbaterile privind această lege au fost adresate invitaţii hotelierilor, agenţilor economici în general, primarilor, inclusiv primarului Mangaliei, Claudiu Tusac", a spus Zanfir Iorguş.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218