REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Legendara trupă Iron Maiden, în concert la Bucureşti

Legendara trupă Iron Maiden, în concert la Bucureşti

Replica API 4 decembrie 2021 | 00:00 692

Trupa britanică Iron Maiden va concerta la Bucureşti pe 26 mai 2022, anunţă organizatorii, Metalhead şi Best Music Live Concerts, scrie stiripesurse.ro.

Iron Maiden

Grupul heavy metal va concerta în aer liber, la Romexpo, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 6 decembrie, la ora 10:00, în reţeaua iabilet.ro. Vor fi puse în vânzare 15.000 de bilete. Evenimentul va avea loc în conformitate cu normele sanitare în vigoare la acel moment, conform news.ro.

Trupa germană Lord Of The Lost va cânta în deschiderea show-ului de la Bucureşti.

Show-ul „Legacy” din 2022 va cuprinde piese de pe noul album de studio al Iron Maiden, lansat toamna aceasta, „Senjutsu", precum şi compoziţii consacrate.

Cel mai recent, trupa a cântat în România în 2016.

Rod Smallwood, managerul Iron Maiden, a declarat: „Vara următoare vom putea în final să susţinem marele turneu pe stadioanele din Europa pentru «Legacy of the Beast», care trebuia să aibă loc în 2020 şi care a fost reprogramat de două ori. Suntem încântaţi să adăugam la acest turneu câteva dintre marile oraşe din Europa de Est, reuşind să ajungem şi in Ucraina, unde nu am cântat niciodată. Vom face cateva modificari în cadrul producţiei scenice şi setlistului pentru a include şi piese de pe noul album «Senjutzu», lucru ce va transforma «Legacy of the Beast» într-un show mai spectaculos decât versiunea originală. Dar să fiţi siguri că vom include toate hiturile şi elementele originale ale turneului, precum Spitfire, Icarus, Hell, aruncatoare de flăcări, elemente pirotehnice şi nu numai. în acelaşi timp, vom adauga elemente noi, iar Trooper Eddie va avea o competiţie serioasă în noua «lume» Senjutsu pe care am gândit-o".

Solistul Bruce Dickinson a adăugat: „Abia aşteptăm să ne intoarcem în Europa anul viitor şi este grozav că am putut să adăugam Bucureştiul şi celelalte concerte din Europa de Est, oraşe mari cu fani grozavi. Sunt entuziasmat pentru noile schimbări ale producţiei scenice şi abia aştept ca toata lumea să vadă ce le-am pregătit. Întreaga formaţie s-a bucurat de turneul «Legacy», iar acum suntem nerăbdători să ne întoarcem la drum, să cântăm live, să ne distrăm şi să ne reîntalnim cu toată lumea".

Iron Maiden, înfiinţată în urmă cu 46 de ani, este una dintre cele mai influente trupe rock din istorie, a susţinut concerte în faţa a milioane de oameni din întreaga lume şi a lansat 17 albume de studio, certificate cu platină şi aur.

Grupul revine la Bucureşti cu cel mai recent material discografic, cel mai bine plasat disc al său în topul Billboard 200 - poziţia a treia, depăşind „Powerslave” şi „Number Of The Beast”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614